Lucian Avramescu
Ne îndreptăm spre o lume în care iarba a uitat să cânte, păsările au funingine în aripi, iar Dumnezeu a fost părăsit de toţi. Recompensă pentru părintele care i-a plămădit dintr-o plastilină în care sufletul recunoștinţei s-a dizolvat.
X
Rebeliunea îngerilor e ca rebeliunea copiilor nemulţumiţi că babacul nu le dă destui bani de cheltuială. Nu mai iese de nicăieri un izvor de apă limpede. Te uiţi pe geam și e beznă, de parcă te-ai uita prin peretele unei gropi. Oasele cărei lumi vor fi fiind îngropate alături?
X
Meseria scrisului e ca umbletul pe un câmp minat. Nu știi niciodată pe bomba cărui cuvânt calci. Fericiţi cei ce calcă pe cuvinte ca pe vreascuri. Ele se rup sub greutatea dispreţului.
X
Poetul Rene Char credea că poezia ţine moartea la distanţă, uitând să adauge că distanţa este foarte mică. De fapt, francezul scria, citez: ”poezia îmi fură moartea”. Ei, na! I-a furat-o, dar i-a lăsat lui banii de cheltuială, un fel de arvună pentru nemurire și sicriu. Cât de nemuritori sunt morţii celebri, de care nu-și mai amintește decât raftul bibliotecii mele?
X
O femeie frumoasă s-a oprit în rama porţii mele și s-a făcut portret. Doar femeile reușesc izbânda nemuririi. Cum de rămân ele frumoase și-n Epopeea lui Ghilgameș, și-n poemele negre ale lui Leopold Sedar Senghor, și-n Troia penetrată de Cai Troieni, doar pentru a-i atinge frumuseţea, jertfind în suliţe trupul luptătorului îndrăgostit? Femeia l-a biruit pe Dumnezeu, cel care i-a devenit iubit, dăruindu-i un fiu. Cei mai mulţi – intrând în biserici – se roagă în faţa icoanei Maicii Domnului, uitând picturile care-l înfăţișează pe Atotputernic. Ea pare blândă, iertătoare, n-are – în aparenţă, firește – fulgere pedepsitoare și e în stare să treacă destule cu vederea. Femeia- eterna logodnică a nemuririi.
