Grecia a decis să trimită ”către est şi vest, către toţi care îi sunt şi nu îi sunt prieteni” mesajul că vor fi luate măsuri în cazul în care cineva încalcă principiile suveranităţii naţionale şi respectul faţă de această ţară, afirmă ministrul grec de externe Nikos Kotzias, într-un interviu difuzat duminică de agenţia elenă de presă AMNA, potrivit Agerpres. „A trecut vremea când se considera că diplomaţia închide ochii”, adaugă ministrul. Întrebat în legătură cu tensiunile din ultimele zile din relaţiile greco-ruse şi posibila anulare a vizitei omologului său rus la Atena, Kotzias a declarat că nu este îngrijorat şi şi-a exprimat speranţa că toate problemele vor putea fi rezolvate în mod amical. „Serghei Lavrov, pe care îl consider unul dintre cei mai buni diplomaţi de pe scena internaţională şi cu care am o relaţie de prietenie, m-a rugat să îl invit pentru a pregăti vizita premierului Alexis Tsipras la Moscova, la invitaţia Rusiei (…) Dacă vrea să vină, este binevenit. În cazul în care consideră că trebuie să se alinieze cu cei pe care i-am expulzat sau cu cei cărora nu le-am permis accesul, este dreptul său”, a spus ministrul grec.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorFilmul zilei