Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ieri legea care obligă hipermarketurile să expună la raft 51% produse româneşti şi le interzice să încaseze de la furnizor taxe şi servicii, anunţă Administraţia Prezidenţială. Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, în unanimitate în luna iunie. Legea a fost contestată de patronate şi a fost amânată de mai multe ori.
Iniţiatorul legii supermarket-urilor, Ovidiu Donţu, a declarat, ieri, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea, că aceasta este o victorie a producătorilor care s-au bătut pentru eliminarea barierelor privind accesul pe piaţă a produsului românesc, potrivit corespondentul MEDIAFAX. Ovidiu Donţu a declarat că supermarket-urile vor trebui să negocieze cu producătorii locali pentru ca 51 la sută din produsele alimentare să se afle pe rafturi. El a mai declarat că există şi legislaţia depozitelor agro-alimentare care îi ajută pe aceştia să aibă cantităţile necesare pentru aprovizionarea ritmică a marilor magazine şi consideră că legea cooperaţiilor va ajuta şi ea la punerea în aplicare a acestei legi.
„Aceste prevederi ale legii vor intra în vigoare în termen de şase luni, deci aproape de sfîrşitul anului şi se prevăd amenzi uriaşe pentru cei care nu se conformează”, a spus Donţu.