Ministerul Finanţelor propune, într-un proiect de hotărâre privind stabilirea preţului maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă, ca preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători până la data de 30 iunie 2021 să fie de 55 lei/Mwh, potrivit Mediafax.
Conform proiectului, pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare al gazelor naturale, iar tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă, aceasta fiind în prezent 29,5%, în timp ce pentru luna martie 2019 se estimează o creştere de 33,75%, se impune adoptarea unui act normativ care să plafoneze preţul gazelor naturale.
Instituţia precizează în nota de fundamentare că preţul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piata centralizată în perioada aprilie 2017 – august 2018 a evoluat de la 70.93 lei la 77,72 lei, iar preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată la 31 martie 2019 va fi de 80,25 lei/MWh.
„Preţul gazelor naturale din import este stabilit pe piaţa concurenţială prin negociere liberă între importatori şi furnizorii de gaze naturale din România. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale din import la 31.03.2019 va fi de 94,58 lei/MWh”, arată documentul.
Ministerul mai precizează că ANRE nu are atribuţii în a interveni asupra nivelului preţurilor de vânzare a gazelor naturale de către producatorii autohtoni şi din import.
„Din datele prezentate rezultă că după liberalizarea completă a preţului de vânzare al gazelor naturale de la 1 aprilie 2017 tendinţa de creştere a fost continu şi constantă, asistând în prezent la un procent de 29,5%, iar pentru luna martie 2019 estimăm un procent de 33,75%”, anunţă ministerul.