Marian Drăgulescu a fost exclus din echipa României pentru Campionatul European de gimnastică de la Glasgow (9-12 august). Antrenorul Marius Urzică a susţinut că sportivul nu are avizul medical al INMS după o intervenţie chirurgicală, potrivit Mediafax. Multiplul campion mondial a precizat însă că se simte foarte bine, cardiologii şi-au dat acordul pentru a intra în competiţii, iar dacă este nevoie poate concura pe propria semnătură, aşa cum au procedat în trecut ”Nadia Comăneci şi Marius Urzică”!
Dezamăgit de această situaţie, Marian Drăgulescu a explicat pentru cititorii ProSport în detaliu punctul lui de vedere: ”Am avut o intervenţie chirurgicală în urmă cu o lună şi o săptămână. Am rezolvat acele extrasistole pe care le aveam prin acea intervenţie. A urmat un protocol unde am fost chemat după prima săptămână, am avut acea monitorizare de 24 de ore de urmărire a rezultatului procedurii. Iar după patru săptămâni, aşa este protocolul acestei intervenţii, am avut încă un control, încă o monitorizare, am făcut toate testele. Nu a mai ieşit nimic! Intervenţia a fost o reuşită. După acest protocol, am primit şi o scrisoare din partea celor care m-au operat că pot
să-mi văd mai departe de activitate. Le-am spus că aş avea o competiţie în 20 iulie şi i-am întrebat dacă pot concura. Mi-au spus că pot concura fără nicio problemă. Campionatul European începe în 8 august, deci şi mai departe de data de 20 iulie”.
Antrenorul coordonator Marius Urzică a declarat că Marian Drăgulescu nu face parte din lot pentru că nu are avizul medical de la INMS timp de 3 luni pentru a concura, motiv pentru care nu a fost reţinut pentru Campionatul European.
”Am fost la INMS unde am continuat circuitul medical şi la fel nu au mai găsit niciun fel de probleme. Am primit de la INMS avizul de a începe antrenamentele, având în vedere că nu au mai apărut probleme. Dar nu şi pentru competiţii. Există o normă europeană după care cei de la INMS se ghidează, unde scrie că recomandările unei pauze după astfel de intervenţii sunt între 6 săptămâni şi 3 luni de zile. Dacă nu apar astfel de extrasistole, pot participa la competiţii. Ideea este în felul umător: cei care m-au operat m-au asigurat şi mi-au dat scrisoare medicală că pot concura fără niciun fel de risc. Eu tot ce îmi doresc, măcar să existe o deschidere din acest punct de vedere la o discuţie între cei care mi-au făcut această intervenţie, INMS, Federaţie, COSR, cei care ar putea găsi o soluţie vizavi de acest Campionat European”, a detaliat Marian Drăgulescu.