F.T.

Ieri, polițiștii prahoveni au mers în satul Vărbila, comuna Iordăcheanu, pentru a efectua cercetări într-un dosar penal care are ca obiect un presupus caz de incest.
Concret, după cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, inspector principal Marian Popescu, “Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului
(DGASPC) Prahova a fost sesizată, telefonic, că, la Vărbila, bunicul unei minore ar fi comis acte sexuale cu o nepoată de-a sa, în vârstă de 16 ani, iar reprezentanții acesteia din urmă au reclamat la poliție acest caz. Astăzi (ieri – n.n.), la sediul Poliției Iordăcheanu, sunt audiați bunicul presupusei părți vătămate, mama fetei, fiica (victima) împreună cu ceilalți doi frați ai acesteia – în vârstă de 4 ani și, respectiv, 14 ani”.
Interlocutorul nostru nu a exclus ipoteza ca, până la terminarea anchetei, minorii să fie internați într-un centru de plasament.