Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat că Biroul Permanent Naţional al PNL a votat în unanimitate ca partidul să meargă singur în alegerile parlamentare, afirmând că PNL nu are nevoie de o asociere cu o altă formaţiune politică. „Am discutat despre politica de alianţe a PNL. În unanimitate, colegii noştri au votat propunerea pe care eu şi Vasile Blaga le-am făcut-o, care constă în traiectoria PNL- singur în alegerile parlamentare”, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, la finalul şedinţei BPN.
„Motivul este foarte simplu, suntem un partid cu blazon, puternic, singurul partid de dreapta din România care poate câştiga alegerile parlamentare fără să aibă nevoie de vreo asociere, colaborare instituţională pentru alegerile parlamentare cu niciun alt partid”, a mai spus Gorghiu. Anunţul era previzibil în contextul în care surse din PNL au anunţat că liderii PNL nu le vor propune colegilor o alianţă sau o fuziune cu UNPR şi PSRO, deşi acestea ar fi fost de acord cu fuziunea prin absorbţie.