Gloriile petroliste ţinute în curtea arenei „Ilie Oană” – fără a fi primite în sala de conferinţe unde suporterii au făcut şedinţă chiar acum câteva săptămâni, fără chirie şi fără aprobări scrise, iată o nouă „pată” pe obrazul celor care au „grijă” de Ploieşti, de stadion, de fotbal!
Desigur, se găsesc scuze de tot felul, Primăria Ploieşti chiar a emis un comunicat, tot ieri, după ora 12,00, că foştii fotbalişti – unii dintre ei cetăţeni de onoare ai acestui oraş, „au voie în sală”, încercând explicaţii puerile, dar, să nu uităm, solicitarea acestora fusese pentru… ora 11,00, când au fost nevoiţi să stea în curte.
„Episoade” precum acela când Bercea, cândva, făcea „trimitere” la fosile, când vorbea de cei care învingeau pe Liverpool, acum jumătate de secol, sau când un salariat al clubului „administrativ” întreba „cine sunteţi voi?”, făcând referire la aceiaşi oameni prezenţi ieri în curtea stadionului, au fost completate cu o nouă ruşine, şi mai mare!
Acum, nu ştim cum este cu „ierarhia” prin CSM – clubul municipal având stadionul în administrare, dar dacă directorul „numit”, nu ales, al acestui for, nu poate aproba o cerere privind sala de conferinţe până nu sună la primar sau la consilierul acestuia – Valeriu Răchită (ca să primească refuzul oficial), atunci de ce mai este director (în faţa lui Mircea Dridea şi Grigore s-a comportat ca o secretară de la Registratură)…
Decât un mandat de „marionetă telefonistă”, mai bine…