Nicoleta Dumitrescu

Dacă e să ne uităm în calendar, la începutul săptămânii viitoare, marţi, pe 5 iulie, se face fix o lună de când electoratul a fost chemat la urne pentru a-i alege sau realege pe cei pe care i-au dorit în fruntea comunităţilor lor. Către ce partide şi candidaţi au mers cele mai multe voturi deja se ştie, însă impresia este că noii aleşi par că n-au lăsat deoparte spiritul campaniei electorale, în contextul în care, şi în momentul de faţă, principala grijă este pe cine să voteze sau să nu voteze în funcţiile de viceprimari sau de vicepreşedinţi de consilii judeţene.
Oricum, după cum s-a văzut şi prin Prahova, unii dintre aleşi par să demonstreze că prima lor preocupare a fost, de fapt, chiar alegerea eşaloanelor doi din conducerile administraţiilor locale şi judeţene, în ciuda faptului că în campania electorală se lăudau că, dacă vor fi votaţi, încă din prima zi a mandatului lor se vor da peste cap să îndrepte lucrurile care merg prost. Din păcate, istoria se repetă, în sensul că aleşilor le este grijă doar de cămaşa de pe ei, ştiind că au pe umeri, să nu-i plouă şi să nu-i ningă, haina de partid!
Dând timpul în urmă, parcă n-a fost niciodată, ca anul acesta, atâta luptă pe funcţii obţinute nu prin voturile introduse în urnă, la alegerile locale, pe 5 iunie, ci prin cele exprimate de noii aleşi cărora de-abia le-au fost validate mandatele. Asta ca şi când respectivii ar da uşoare semne de amnezie, adică se fac că uită lungul şir de persoane de pe lista celor de la DNA, multe din administraţia locală, dovedite că au avut de-a face cu corupţia.
Printr-un asemenea comportament, încă de la început de mandat, noii aleşi dovedesc că respectă Constituţia şi legile ţării, că vor face, cu bună-credinţă, tot ceea ce le stă în puteri şi în pricepere pentru binele locuitorilor, aşa cum au jurat la învestirea în funcţie?
Nu prea! Iar din atitudinea pe care o afişează – ca să nu mai punem la socoteală lipsa de la şedinţele la care au fost convocaţi– supăraţi că nu le-a ieşit pasenţa negocierilor pe funcţii – n-au niciun fel de remuşcări. Ba mai fac şi circ, pe principiul că dacă fac un pic de gălăgie sunt mai cu moţ!
Ceea ce uită, însă, respectivii aleşi este faptul că electoratul nu i-a votat, acum o lună, ca să se certe numai pe funcţii. I-a votat să pună în aplicare exact ceea ce au promis în campanie, i-a votat crezând că încă mai există speranţa că vorbele mai pot deveni fapte şi că, nu în ultimul rând, mai există bună-credinţă. Dar, oare, există toate acestea?