Senatorii lasa neimpozitat profitul reinvestit
Senatorii au luat ieri o masura indelung asteptata de mediul de afaceri.
Camera superioara a adoptat initiativa Partidului Conservator privind scutirea de impozit a profitului reinvestit.
Liderul conservator, Dan Voiculescu a declarat, in fata senatorilor, ca masura nu va provoca pierderi la bugetul statului.
La randul lor, reprezentantii PSD si PRM au sprijinit propunerea conservatorilor pe motiv ca scutirea de impozit va intari competitivitatea firmelor romanesti. In cazul in care va trece si de Camera Deputatilor, noua lege va modifica forma actuala a Codului Fiscal.
Miting pro-Macovei
Aproximativ 500 de persoane s-au adunat, ieri dupa-amiaza, in fata Teatrului National Bucuresti, pentru a participa la un miting de sustinere a ministrului Justitiei, Monica Macovei, actiunea fiind organizata de mai multe organizatii ale societatii civile.
In timpul actiunii, organizatorii si-au propus sa stranga cat mai multe semnaturi pentru sustinerea Monicai Macovei si, in acelasi timp, pentru a acorda un vot de blam Senatului, care a adoptat o motiune impotriva ministrului Justitiei, dar nu a adoptat, deocamdata, Legea ANI.
Imbracati in veste portocalii, organizatorii au impartit martisoare anti-coruptie si au afisat lozinci pro-Macovei.
Actiunea vine dupa ce, in urma cu doua saptamani, Senatul a adoptat o motiune simpla care viza direct activitatea ministrului.
Luare de ostatici intr-o banca din Viena
Un barbat inarmat a luat, ieri, mai multi ostatici, intr-o banca din centrul Vienei. Agresorul nu a amenintat ca va recurge la forta si nu a formulat nicio revendicare concreta. In urma unor negocieri telefonice, fortele de ordine l-au convins deja sa elibereze ostaticii. De altfel, nu s-a stiut clar cate persoane au fost sechestrate in filiala bancii Bawag, de pe strada Mariahilfer – unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din capitala Austriei. Potrivit ostaticilor eliberati, barbatul avea asupra lui o arma de foc. Autoritatile au deviat autobuzele care treceau pe strada pe care se afla banca. Politia a desfasurat in zona un detasament al fortelor speciale. Politia a negociat telefonic cu agresorul, care nu a cerut in prima faza decat tigari.
Incepe Anul Polar International
Din luna martie incepe oficial Anul Polar International. Mai multi oameni de stiinta vor merge sa studieze efectele incalzirii globale chiar in regiunile polare. Specialistii vor studia ghetarii din Antarctica si din Oceanul Arctic timp de doi ani, in speranta ca vor anticipa urmatoarele schimbari climatice. Anul Polar International inseamna de fapt un program colectiv pentru a studia ghetarii si cauzele care duc la topirea lor. In acest proiect, care se va desfasura pe perioada a doi ani, vor fi implicati cercetatori din peste 60 de tari. Specialistii avertizeaza: temperaturile medii pe Glob vor creste cu inca trei grade Celsius pana in 2100. Ceea ce inseamna ca si calota glaciara a Antarticii se va modifica. 50.000 de oameni vor participa la peste 200 de proiecte care au ca scop studierea permafrostului, topirea ghetarilor, dar si observarea vietii marine polare.
Vicepresedintele SUA – atacat in Afganistan
O explozie a avut loc ieri dimineata in apropierea unei baze americane din Afganistan, unde vicepresedintele SUA, Dick Cheney, a innoptat. Surse militare americane au precizat ca demnintarul american nu a fost ranit. Dar 3 oameni, dintre care un soldat strain, au fost ucisi in urma atacului asupra bazei de la Bagram, la nord de capitala Kabul. Din primele informatii se pare ca a fost vorba despre un atac sinucigas care a vizat intrarea principala a bazei militare. Atentatul de la baza Bagram a fost revendicat de talibani. Cheney a fost gazduit peste noapte la baza militara, dupa ce intalnirea sa cu presedintele afgan, Hamid Karzai, a fost amanata din motive legate de conditiile meteo.
Prodi cere, astazi, un nou vot de incredere
Votul de incredere in Senatul italian, al carui rezultat va determina ramanerea la putere a sefului Guvernului, Romano Prodi, va avea loc azi, a decis Camera Superioara a Parlamentului. Prodi isi va expune prioritatile, astazi, in fata senatorilor. Miercurea trecuta, Prodi si-a prezentat demisia, in urma votului de blam dat politicii externe a Cabinetului sau. Presedintele Giorgio Napolitano i-a cerut, sambata, lui Romano Prodi si Guvernului sau sa ceara Parlamentului un nou vot de incredere.
Doi ambasadori, raniti in Sri Lanka
Ambasadorul american si cel italian in Sri Lanka au fost usor raniti, ieri dimineata, intr-o ofensiva a artileriei condusa de rebelii tamili, aflati in estul insulei, a declarat ministrul pentru Drepturile Omului, Mahinda Samarasinghe. Ambasadorul Robert Blake si omologul sau italian, Prio Mariani, au fost raniti de fragmentele de obuz lansate asupra pistei de aterizare a bazei aeriene din Batticaloa, in momentul in care acestia coborau dintr-un elicopter militar, a precizat sursa citata. Mariani a fost ranit la cap. El a fost transportat la spital impreuna cu inca 11 persoane, a declarat directorul spitalului, Muruganathan Moorthy. Ambasadorul american „a suferit rani usoare”, a precizat ministrul Samarasinghe.














