Moştenitorul tronului Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, îşi începe primul său turneu extern, el urmând să viziteze Cairo, Londra şi New York pentru a-şi întări rolul pe scena globală, scrie Guardian, citat de Hotnews.
Mâine, când va ajunge la Londra, prinţul Mohammed va fi primit ca următorul şef de stat din Arabia Saudită şi va lua cina la Palatul Windsor cu Regina.
Ca personaj important al celui mai important comercial al Marii Britanii din Orientul Mijlociu, el va avea o dublă agendă: o misiune comercială importantă financiar şi validarea sa ca lider după un început de an cu ceva probleme de afaceri externe.
Debutul internaţional al prinţului moştenitor în vârstă de 32 de ani vine după una dintre cele mai importante perioade din istoria modernă a ţării, o perioadă de schimbări majore în ţară dar şi cu tulburări în regiune.