Serena Williams este în linie dreaptă cu pregătirea, primul turneu important la care sportiva din SUA va evolua fiind cel de la Indian Wells (de categorie Premier Mandatory). Anunţul în legătură cu programul din 2018 al Serenei a fost făcut public de Patrick Mouratoglou, antrenorul fostului lider mondial. Conform spuselor lui Mouratoglou, Serena va fi pe teren la următoarele competiţii: Indian Wells (turneul va debuta pe 7 martie), Miami (hard), Madrid, Roma, Roland Garros (toate trei pe zgură), Wimbledon (iarbă), un turneu pe hard în luna august (pregătitor pentru ultimul Grand Slam al anului), US Open şi, dacă va obţine calificarea, la Turneul Campioanelor de la Singapore.
„Nu va putea face un sezon ca în 2013 sau 2014. În 2013, a câştigat 11 turnee. Nu mai are aceeaşi vârstă şi nu sunt sigur că mai vrea asta. Concentrarea ei va fi pe marile momente. Ea revine deoarece crede că poate câştiga, altfel n-ar fi revenit”, a declarat Patrick Mouratoglou, pentru New York Times. Pe 1 septembrie 2017, Serena a născut o fetiţă (Alexis Olympia Ohanian), jucătoarea fiind însărcinată în momentul în care a câştigat Australian Open (ediţia din 2017). Williams şi-a făcut revenirea oficială în competiţii la Cupa Confederaţiei (în acest an, după Australian Open), cu ocazia partidei SUA vs Olanda (a evoluat la dublu alături de sora Venus).
Născută pe 26 septembrie 1981, Serena Wiliams a bifat doar nouă partide în 2017 (8 victorii şi o înfrângere), adunând $2.704.680. Într-o carieră de excepţie, Serena a reuşit să câştige 72 de turnee (din care 23 de Grand Slam), având în dreptul ei 783 de victorii şi 130 de înfrângeri (bani câştigaţi din tenis – $84.463.131). Serena Williams, titluri de Grand Slam: Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2017), Roland Garros (2002, 2013, 2015), Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016), US Open (1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014).