Dacă handbalul masculin prahovean nu există la nivel de seniori, după desfiinţarea echipei CSM Ploieşti, care şi acum mai plăteşte de pe urma managementului dezastruos, iată că jucătorii prahoveni îşi fac loc în Liga Naţională la alte cluburi, ultimul exemplu petrecându-se chiar la o echipă de top – CSM Bucureşti.
Astfel, în ultima rundă a Ligii I, a fost consemnată prezenţa pe teren pentru CSM Bucureşti a jucătorului Claudiu Mazilescu, fost component al echipei de handbal juniori a CS Brazi, în urmă cu mai bine de doi ani. După trecerea la clubul bucureştean, cu care a câştigat titlul de campion naţional la juniori, Mazilescu a primit credit din partea antrenorului Vlad Caba, debutând în Liga Zimbrilor la nici 18 ani, în jocul dintre CSM Bucureşti şi CSU Suceava.
Acesta a şi marcat un gol, din postura de extremă, pentru succesul cu 24-21 al echipei sale.