Nicoleta Dumitrescu
Într-o perioadă în care calitatea mâncării din farfurie, ”îmbunătățită” deseori cu tot soiul de E-uri, este pusă sub semnul întrebării, produsele ”eco” românești încep să fie din ce în ce mai apreciate nu doar pe plan local și național, ci și peste hotare. Dovadă este prezența României în Germania, la Berlin, în cadrul Expoziției internaționale ”Săptămâna Verde”, care s-a încheiat pe data de 28 ianuarie. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut amenajat la această manifestare un stand special în cadrul căruia au fost expuse, printre altele, şi produse alimentare autorizate, în mare parte fiind vorba despre cele din carne și din lapte, dar şi de produse de patiserie și gemuri din fructe. Printre brânzeturile care au avut un mare succes în rândul celor care au vizitat expoziția de la Berlin s-au numărat și trei “Produse montane” din Prahova. Este vorba despre ”Cașcaval țărănesc Valdostana”, ”Brânză de burduf Valdostana” și ”Cașcavea Valdostana”, toate fiind produse ale S.C. Ferma IP Valea Doftanei. De fapt, grație celor trei produse menționate, a fost consemnată prima prezență prahoveană cu produse alimentare autorizate la un târg internațional.
În perioada 19 – 28 ianuarie 2018, a avut loc în Germania, la Berlin, expoziţia internaţională „Săptămâna Verde”. La ediţia din acest an, a 83-a, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a participat cu un stand special, vizitatorii putând degusta și produse românești, cea mai mare parte dintre ele cu Indicație Geografică Protejată, fiind vorba despre produse din carne, preparate din lapte, produse de patiserie, dar și despre gemuri din fructe, toate produsele fiind tradiționale, respectiv ”eco”. Totodată, pentru prima dată la un târg internațional, reprezentanții Ministerului Agriculturii au prezentat, în cadrul expoziției de la Berlin, și o serie de produse înregistrate în Registrul național al produselor montane, trei fiind din județul Prahova. Este vorba despre ”Cașcaval țărănesc Valdostana”, ”Brânză de burduf Valdostana” și ”Cașcavea Valdostana”, toate fiind produse ale S.C. Ferma IP Valea Doftanei, a cărei activitate este recunoscută pentru punerea în valoare a resurselor specifice zonei. După cum am aflat de la Petre Vasile, reprezentantul legal al fermei menţionate, grație prezentării celor trei produse a fost consemnată și prima prezență prahoveană cu produse alimentare autorizate la un târg internațional. ”Prin prezența brânzeturilor marca Valdostana de la Valea Doftanei la expoziţia din Germania, de la Berlin, este pentru prima dată când produse alimentare autorizate, fabricate în Prahova, trec granița. Este, practic, concretizarea unui brand național, așa cum este produsul montan, care ajunge să fie cunoscut la un târg internațional”. Și, după cum am aflat de la Daniela Popa, consilier superior în cadrul Serviciului de Industrie Alimentarã din cadrul Ministerului Agriculturii, persoana care a coordonat activitatea la standul României amenajat în cadrul expoziției de la Berlin, produsele de la Valea Doftanei au fost foarte apreciate”, ne-a menționat Petre Vasile.
Prezentarea celor trei tipuri de produse lactate la expoziția din Germania a fost posibilă ca urmare a recomandării venite din partea conducerii Direcției pentru Agricultură Județeană Prahova, în opinia interlocutorului nostru, această prezenţă la Berlin având ca rezultat promovarea României, implicit a județului Prahova și a comunei Valea Doftanei peste hotare. De menționat este și faptul că toate cele trei tipuri de brânză fac parte din categoria produselor montane, autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la data de 8 august 2017, fiind primele de acest gen din judeţul Prahova care respectă atât normele naţionale, cât şi pe cele europene în domeniul legislaţiei alimentare, păstoritul animalelor realizându-se la altitudinea de 1.200-1.445 de metri, pe Muntele Valea Neagră din judeţul Prahova. Astfel, ferma de la Valea Doftanei este prima din judeţ care a spart gheaţa în ceea ce priveşte obţinerea autorizaţiei menţionate, putând comercializa produsele lactate cu eticheta “Produs montan”. Conform specialiştilor din agricultură, această denumire este asimilată cu denumirea “Produs eco”, tip de produs care, în ultima perioadă, este tot mai mult căutat de către cei care vor să mănânce cât mai sănătos. De altfel, după cum am mai aflat de la Petre Vasile, una dintre dovezile că produsele de la Valea Doftanei sunt naturale este termenul foarte redus de garanție, de 21 de zile, pentru toate cele trei produse. Nu în ultimul rând, un alt element care diferențiază produsele montane de la ferma din Valea Doftanei de celelalte care se găsesc pe rafturile magazinelor este acela că sunt produse realizate din lapte nepasteurizat, adică nu sunt modificate calitățile laptelui crud.
Singura exploataţie de bovine din rasa italiană Valdostana
Ferma IP de la Valea Doftanei, din satul Teşila – nr. 1.121 A, din comuna Valea Doftanei, unde sunt realizate cele trei tipuri de brânză – “Cașcaval țărănesc Valdostana”, ”Brânză de burduf Valdostana” și ”Cașcavea Valdostana” – este o fermă de animale ce poartă semnul unicităţii la nivelul judeţului Prahova. Concret, aici a fost naturalizată, de ceva ani, o rasă mai rară de vaci existentă în România, și anume rasa italiană Valdostana, care s-a adaptat perfect climei şi zonei de munte din această parte a judeţului. De fapt, aceasta este singura exploatație eco de bovine din rasa Valdostana-Pezzata Rossa și Pezzata Nera-Valle d’Aosta din România. Este şi singura fermă-pilot, fiind rezultatul asocierii între un crescător român, o asociație din nord-vestul Italiei și Consiliul Local Valea Doftanei, rezultatele fiind posibile și datorită sprijinului acordat de către primarul comunei, Lucian Costea. În momentul de față, ferma are 57 de vaci și 300 de oi, iar certificarea de ”Produs montan” este o recunoaștere a calității fabricării produselor lactate obţinute de la animale transhumante care au păscut pe păşuni din zonă montană, a căror prelucare s-a făcut tot în zona de munte. De altfel, şi înainte de obţinerea acestui certificat, cele trei tipuri de brânză s-au bucurat de apreciere și anul trecut, la cea de-a XII-a ediție a manifestării EuroPrahova, eveniment de promovare a Prahovei organizat de Consiliul Județean, care a avut loc în Germania, la Heidelberg.