Bogdan Chitic
Înaintea debutului în noul an, programat la finalul săptămânii viitoare, în cazul formațiilor de baschet juniori „U16”, și în săptămânile imediat următoare – în dreptul celorlalte categorii de vârstă, câteva dintre grupările ploieștene angrenate în fazele de clasificare și semifinale ale Campionatelor Naționale au fost programate pentru a susține normele de control. Vorbim despre șase probe diferite, și anume alergarea de viteză 30 de metri plat cu start din picioare, naveta, săriturile repetate, deplasarea specifică în apărare, aruncările la coș folosind diverse proceduri și aruncările libere, la finalul cărora fiecare echipă trebuie să obțină un punctaj de minimum 80 de unități pentru a nu începe cu penalizare în clasament fazele avansate ale sezonului 2017-2018.
Astfel, luni, 15 ianuarie, între orele 9:00 și 15:00, la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” (Nr. 8), formațiile masculine „U16” și „U18” ale CS Sevlar, echipa masculină „U16” aparținând CSU Ploiești, precum și cea feminină „U18” de la CSȘ Ploiești vor susține normele de control, sub supravegherea antrenorului federal, Svetlana
Simion, una dintre figurile emblematice ale primei reprezentative feminine, în perioada 1990-2009. La acțiunea ce se va desfășura în Cartierul de Nord al Ploieștiului au fost programate și echipele „U16” și „U18”, de băieți și de fete, ale Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, aceste examene fizice și tehnico-tactice, cunoscute sub numele general de „norme de control” având loc, în a doua jumătate a lunii, în opt centre din țară, alese după criterii geografice: București, Ploiești, Focșani, Sfântul Gheorghe, Craiova, Sibiu, Cluj și Oradea.
Primele jocuri, în perioada 19-21 ianuarie
Echipele masculine „sub 16 ani” ale CSU Ploiești și CS Sevlar vor păși primele în competițiile destinate juniorilor, la finalul săptămânii viitoare, atunci când sunt programate primele turnee din cadrul fazei de clasificare. „Universitarii” pregătiți de sârbul Ivan Gemaljevic se vor deplasa la Târgoviște, în cadrul grupei a III-a, pentru a-și măsura forțele cu formația gazdă aparținând Clubului Sportiv Școlar, LPS Tg. Mureș, SCM Timișoara, CSM Steaua 2 București și CSU Știința București. În schimb, formația antrenată de Cosmin Blăgoi, repartizată în grupa a IV-a, va merge la Focșani pentru duelurile cu LPS Focșani, CSM Steaua 1 București, CSȘ Sibiu, CS Agronomia București și BC Slam București. După încheierea fazei de clasificare, structurată sub forma a două turnee centralizate, cu meciuri „fiecare cu fiecare”, primele trei clasate din fiecare dintre cele patru grupe vor obține biletele pentru faza semifinală a Campionatului Național „U16”.