Se preconizează un plus de peste cinci la sută a PIB
Datele Comisiei Naţionale de Prognoză – citate de către Incont.ro – estimează pentru anul în curs o creştere economică de 5,5%, Produsul Intern Brut urmând să ajungă, astfel, la 907,9 miliarde de lei.
Aceeași sursă mai arată că exporturile vor totaliza 67,33 miliarde de euro (plus 7,6% faţă de 2017), iar importurile 81,6 miliarde de euro (plus 8,7%), deficitul comercial urmând să ajungă la 14,27 miliarde de euro.
Inflaţia medie anuală va fi de 3,1%, iar la sfârşitul anului aceasta se va situa la 2,6%, în timp ce cursul mediu va scădea uşor, la 4,55 lei/euro (faţă de 4,56 lei/euro estimat pentru 2017).
Peste o treime dintre IMM folosesc internetul pentru tranzacţii și plăţi
Potrivit datelor Ziarului Financiar, care citează “Carta Albă a Întreprinderilor Mici și Mijlocii”, aproximativ 35% dintre IMM folosesc internetul pentru a efectua tranzacţii şi plăţi online. Totuşi, principalul scop pentru care este folosit internetul rămâne acela al comunicării cu furnizorii şi clienţii.
“Principalele zone ale utilizării internetului şi intranetului sunt comunicarea cu clienţii (65%), promovarea produselor şi serviciilor (45%), obţinerea informaţiilor despre mediul de afaceri (39%), realizarea de tranzacţii sau plăţi electronice (35%) sau facilitarea comunicării în cadrul organizaţiei (33%)”, se arată în studiul citat de către Ziarul Financiar.
Bursa de Valori a deschis în creștere prima ședinţă din 2018
Bursa de Valori București a deschis în creștere prima ședință din acest an, având un rulaj de peste 159.000 de lei, acesta fiind înregistrat în numai 10 minute de la debutul tranzacțiilor.
“Toți indicii erau în urcare, iar indicele principal BET – care arată evoluția celor mai lichide 13 companii – era în creștere cu 0,99%. Tot o apreciere de 0,99% este consemnată și de BET-TR, care include aceleași companii plus dividendele”, precizează, în legătură cu acest aspect, Agerpres.