Dupa 1 iulie,

Motorina va contine, obligatoriu, 2% biodiesel

Ministerul Economiei si Comertului (MEC) pregateste un proiect de act normativ prin care, de la 1 iulie 2007, toata motorina introdusa pe piata trebuie sa contina biodiesel in proportie de 2%, a declarat, ieri, directorul din cadrul MEC, Cristiana Ion. “Prin acest act normativ, noi transpunem calendarul propus de Comisia Europeana privind obligativitatea productiei de biodiesel. Astfel, toata motorina care va fi introdusa pe piata va trebui sa contina biodiesel in proportie de 2% in volum, urmand ca, la 1 ianuarie 2008, ponderea obligatorie de biodiesel sa creasca la 3% din motorina introdusa pe piata, iar, la jumatatea anului viitor, aceasta proportie sa fie majorata la 4%”, a declarat directorul Directiei Infrastructura Calitatii si Mediu din MEC, Cristiana Ion.

Programul „Rabla” continua

Programul de innoire a parcului auto va continua si anul acesta.
Proiectului i-au fost alocate 49,5 milioane de lei.
Programul prevede predarea spre casare a oricarui tip de autoturism mai vechi de 12 ani, in schimbul sumei de 3000 de lei, constituita ca avans pentru achizitionarea unei masini noi. Reducerea de 3000 de lei este acordata o singura data.

Conditii mai putine pentru contabilii autorizati

Accesul la profesia de expert contabil nu va mai fi conditionat de vechimea in specialitate, potrivit unei ordonante adoptate ieri de Guvern. Conditia de vechime este eliminata deoarece, dupa examenul de acces, este obligatorie perioada de stagiu de trei ani.
Potrivit noilor prevederi, este eliminata, de asemenea, conditia de vechime si pentru persoanele care vor sa se prezinte la examenul pentru profesia de contabil autorizat.
O alta modificare consta in largirea competentelor expertilor contabili. Astfel, expertul contabil poate acorda asistenta de specialitate necesara pentru infiintarea si reorganizarea societatilor comerciale si va efectua servicii profesionale care presupun cunostinte de contabilitate. De asemenea, persoanele fizice si juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua activitatile de audit financiar si consultanta fiscala, cu respectarea reglementarilor specifice acestor activitati.

Controversata ANI, in dezbateri

Senatorii au reluat ieri discutiile asupra proiectului Legii Agentiei Nationale de Integritate.
Este vorba de una dintre cele mai controversate propuneri legislative, de care se intereseaza inclusiv oficialii europeni. La Bruxelles, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso i-a adresat lui Traian Basescu rugamintea ca Legea ANI sa fie adoptata de Parlament in forma propusa de Ministerul Justitiei. Saptamana trecuta, senatorii din Comisia Juridica au adoptat un amendament propus de UDMR. Acesta prevede ca Agentia Nationala de Integritate sa poata verifica averile demnitarilor, dobandite in perioada mandatului.

Bill Gates a ajuns in Romania

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a ajuns in Bucuresti aseara, in jurul orei 19.00, aeronava aterizand pe aeroportul Baneasa, au precizat surse din stafful organizatorilor. In cursul diminetii de astazi, Gates va fi prezent la inaugurarea Centrului Global de Suport Tehnic al companiei americane la Bucuresti. Totodata, Bill Gates va anunta lansarea oficiala a sistemului de operare Microsoft Windows Vista in Romania, produs pentru a carei promovare compania a alocat un buget de 500 de milioane de dolari la nivel mondial. La inaugurarea Centrului Global de Suport Tehnic va participa atat presedintele Romaniei, Traian Basescu, cat si premierul Calin Popescu Tariceanu.
Potrivit revistei Forbes, Bill Gates este cel mai bogat om din lume. Averea sa este estimata undeva in jurul cifrelor de 50 de miliarde de dolari. Din cauza averii sale uriase, fiscul din Statele Unite este obligat sa stocheze datele referitoare la el pe un calculator special, de fapt, un sistem de calcul alcatuit din mai multe computere.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorDREPTUL LA OPINIE