Vaticanul a lansat în urmă cu câteva zile o serie specială de timbre care sunt dedicate vizitelor întreprinse de Papa Francisc în anul 2016. Unul dintre aceste timbre este dedicat vizitei istorice a suveranului pontif în Armenia și prezintă un portret al liderului Bisericii Catolice, în spatele căruia se află o imagine a Memorialului Genocidului Armean, informează Armenpress. Creatoarea acestui timbru special este Daniela Longo, care a imortalizat rugăciunea rostită de Papa Francisc în fața monumentului construit în
Tsitsernakaberd, o colină din Erevan. Papa Francisc a vizitat Memorialul Genocidului Armean pe 25 iunie 2016, pentru a aduce un omagiu oamenilor uciși în timpul acelor evenimente din anii 1915 și 1916. Suveranul pontif a scris un mesaj în Cartea de Onoare de la Institutul și Muzeul Genocidului Armean: „Mă rog aici, cu durere în inimă, să nu mai existe niciodată tragedii precum aceasta, pentru ca omenirea să nu uite și să știe cum să învingă răul cu ajutorul binelui. Fie ca Domnul să dea iubitului popor armean și întregii lumi pace și împăcare. Fie ca Domnul să apere memoria poporului armean. Memoria nu ar trebui să fie diluată sau uitată. Memoria este sursa păcii și a viitorului”. Papa Francisc a vizitat Armenia în perioada 24-26 iunie 2016, în cadrul unei misiuni oficiale intitulate „Vizită în prima națiune creștină”.