Clubul de baschet cu cele mai bune rezultate din ultimii ani, pe segmentul juvenil, Ploiești Basketball a parafat, de curând, un parteneriat cu „bătaie lungă” cu unul dintre centrele comerciale de renume. AFI Ploiești a ales să dea „căciula” de sponsor pentru cea de partener și să se implice și mai activ în destinele clubului care, în vara acestui an, a reușit să câștige al doilea titlu național la baby-baschet, la Mangalia, după cel din 2014, obținut în Bănie.
Noua înțelegere se întinde pe o durată de trei ani, până la finalul sezonului competițional 2019-2020, ambele părți luându-și angajamentul ferm de a aduce un plus de spectacol și divertisment în viața comunității locale, cea care a răspuns pozitiv la ultimele acțiuni de acest gen, prima ediție a Memorialului „Vladimir Arnautovic”, din decembrie 2016, și evenimentul social „AFI Basketball Inspiration”, din luna februarie a acestui an. Astfel, printr-o colaborare cât mai strânsă și mai transparentă posibil, cele două acțiuni mai sus menționate vor deveni o tradiție la nivelul municipiului Ploiești, evenimentul dedicat memoriei regretatului antrenor sârb, Vladimir Arnautovic, cel mai galonat tehnician de club din istoria baschetului românesc, urmând să-și consume a doua ediție la data de 17 decembrie, iar „AFI Ploiești Basketball” la jumătatea lunii februarie a anului viitor.
„Mă bucur atunci când sponsorii devin partenerii noștri, și aceasta după ce simțim că ei se mândresc cu noi. Activitatea noastră intensă în marketing își arată roadele și asta ne face să investim și mai mult în acest departament și să aducem cât mai multe beneficii membrilor clubului nostru, dar, în același timp, sunt fericit și pentru faptul că putem oferi beneficii de imagine la un nivel ridicat pentru orice alt eventual sponsor sau partener”, ne-a declarat Ionuț Urzeală, managerul Ploiești Basketball.
Pe această cale, reamintim faptul că Ploiești Basketball este singurul club de baschet din oraș cu un departament dedicat de marketing, fapt ce-l plasează, din acest punct de vedere, în topul structurilor sportive din țară care beneficiază de o asemenea expunere.