Petre Apostol

La finalul săptămânii trecute, două dintre sportivele secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan, au fost prezente în cadrul unei competiţii internaţionale desfăşurate la Brno, în Republica Cehă, intitulată „Tart Cup”, organizată în cadrul unui eveniment care a cuprins şi o etapă de Grand Prix pentru senioare.
Componente ale lotului naţional de junioare, regăsindu-se printre cele mai valoroase zece gimnaste ale ţării în 2016, cele două gimnaste ploieştene au fost însoţite de antrenoarele Simona Puiu şi Liliana Băescu.
Prezenţa sportivelor şi a antrenoarei Simona Puiu la competiţia din Cehia s-a realizat prin intermediul proiectului susţinut din fonduri publice nerambursabile alocate pentru activități nonprofit de interes local „Gimnastica ritmică, sport-ambasador al municipiului Ploieşti”. În schimb, antrenoarea Liliana Băescu a fost nevoită să acopere din propriul buzunar cheltuielile de deplasare, conturile clubului fiind în continuare blocate. Însă, trebuie spus că reprezentanta clubului ploieştean a fost şi arbitru în cadrul etapei de Grand Prix.
Concursul junioarelor a adunat la start 36 de sportive din 14 ţări, iar formatul competiţiei a fost unul neobişnuit, în sensul că antrenamentul de acomodare şi întrecerea propriu-zisă, la toate cele patru obiecte, au avut loc în aceeaşi zi.
Dintre cele două gimnaste ploieştene, Denisa Stoian a avut cea mai bună evoluţie, fiind foarte aproape de calificarea în finala de la măciuci, pe care a ratat-o pentru doar trei zecimi. De altfel, la acest obiect a obţinut şi cea mai mare notă, cu 13,550 puncte, ocupând locul 11, în final, depăşind-o chiar şi pe câştigătoarea din clasamentul individual compus, bielorusa Yana Striga (13,300 p).
Sportiva de la CSM Ploieşti a mai avut exerciţii bune şi la minge şi la cerc, unde a obţinut 13,500 puncte, respectiv 13,000 puncte, la panglică înregistrând ceva probleme, fiind notată doar cu 10,950 puncte. Astfel, cu un total de 51,000 puncte, Denisa Stoian a încheiat concursul pe locul 17, podiumul fiind ocupat de Yana Striga (Belarus, 61,800 p), Daria Trubnikova (Rusia, 61,050 p), Valeria Sotskova (Israel, 58,900 p).
Miruna Ciocîrlan, aflată în primul an de juniorat, a încheiat la şase puncte în urma colegei sale de club, în clasamentul individual. Însă, trebuie specificat faptul că nivelul ridicat al competiţiei şi lipsa de experienţă internaţională a sportivelor ploieştene au afectat evoluţia acestora.
Prin urmare, a reprezentat o bună pregătire pentru gimnastele pregătite de antrenoarele Liliana Băescu şi Simona Puiu, care au putut observa cerinţele la nivel internaţional în privinţa modului de arbitraj şi au putut lua pulsul unei competiţii alături de unele dintre numele de referinţă ale acestei discipline olimpice. Iar pentru Denisa Stoian este un punct de plecare foarte bun cu privire la calificările pentru Jocurile Olimpice de Tineret de anul viitor.