Florin Tănăsescu
Dricu-i la poartă, țara e moartă. Dricu-i la poartă – țara e vie, da e pustie.
Dracu – pe care unii l-au poreclit dom’ Dragnea – stă tolănit într-un fotoliu. Neamul e-n doliu. În partea-ailaltă a odăiței filialei de partid stă, pe-un taburet, Tudose, care sudează. Nu, încă nu e prins de “flamă”, doar fumează țigară de la țigară. E liniște—n odaie. Firește, e liniște și pace, chiar prea multă pace, și-n țara care doarme păcălită pentru-a nu știu câta oară.
Cioc, cioc !, la ușă.
Cine ne tulbură, la miez de noapte, meditatul ? Cine cutează, în crucea nopții, să ne strice șmenul, afacerile, hobbyul de a schimba, din când în când – adică atunci când vrea Împielițatul, pardon, mușchii lui dom’ Dragnea – chiar guvernul ?, se oțărăște premierul.
Părintele cu botezul, părintele cu botezul !, se-aude un glas subțire, ce pare de muiere. Iar caii de la dricul țării fornăie și dau să rupă hamul. Dar carul mortuar deloc nu mișcă; caii –s legați bine. La fel și țara; stă priponită ca o vită. Numai măgarii umblă și-mpart norodului uleiul, zahărul, iar, mai nou, fulgi de ovăz.
Părintele cu botezul prohodește: “Atunci când vor curge apele Iordanului înapoi, abia atunci se va întâmpla o minune cu dricul. De-abia atunci se va învârti roata și se vor plăti cu vârf și îndesat toate nelegiuirile”. Dar roata de la dric – adică de la țară – nu se-nvârte. Are saboții puși. Nu mișcă-n front nici neamul, fiindcă dom’ Dragnea, adică Împielițatul, ce păzește ? Oile, se înțelege…
Iordanul ?, se trezește Necuratul, din sfânta-i letaragie. Și are o reverie: Are pește ? E baltă mare ? E-n România ? Tudose, ce zice popa ăsta ? Despre ce vorbește ?
Răspunde dăscălița – apărută din neant – în locul popii: „După Teldrum, Dom’ Liviu, un TelCanal îți fac, din București pân la Iordan, de vrei. Da’ numai schimbă vreo doi miniștri sau chiar trei. Că rău mă enervează. Chiar și Pandele-al meu înjură. Zice «Crucea mă-sii !» , fie că-i Paște ori e Bobotează. Și nu pot să-l mai țin în frâu”. Iar caii de la dricul țării fac ca toți dracii, dau să o ia la goană, dar n-o pot face. Doar nechează. Iar neamul mănâncă fulgii de ovăz primiți de la măgari, se uită la televizor și-apoi oftează. Tudose trage-n piept şi ţara şi ţigara !
E crucea nopții. Popa-și leapădă sutana și se preschimbă, cât ai zice pește, în Satana. Rostește apoi un epitaf: “Da, pesedeul e în toate. În cer, în aer, pe pământ. E-n luciul apei, pe care, precum Hristos, umblă dom’ Dragnea, fie- i afacerea prosperă , cu folos ! Pe Apa Sâmbetei, se duce țara, da’ cine are timp de ea ? Dom’ Liviu, să faceți ceea ce nici Necuratul, adică dumneavoastră, nu mai puteți desface. Faceți mișto de țară, de asta vă e vrerea, că dumneavoastră aveți și pâinea, și cuțitul. Deci puterea”.
Iar țara se zărește ca prin ceață, în scrum, nu-n fumul de țigară.
Iar dricul nu mai mișcă. Și caii au murit.
