Ministerul Culturii a anunţat că, în urma unui concurs de idei la care au participat pro bono trei agenţii de publicitate, a fost selectată „identitatea vizuală ce va reprezenta Centenarul Marii Uniri de la 1918 şi al Războiului pentru Întregirea Neamului”.
„În urma concursului de idei lansat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, împreună cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România şi cu sprijinul Internaţional Advertising Association, al Centrului de Excelentă în Studiul Imaginii şi al UNArte, la care au participat pro bono trei agenţii, respectiv Pastel, FCB BUCHAREST şi Brand New, a fost aleasă identitatea vizuală ce va reprezenta Centenarul Marii Uniri de la 1918 şi al Războiului pentru Întregirea Neamului.
Astfel, cu un total de 234,64 puncte, propunerea câştigătoare este cea a FCB BUCHAREST, denumită „Hora”. Aceasta s-a aflat pe primul loc atât în preferinţele juriului, cât şi ale publicului, din partea căruia a primit 27% din voturile exprimate”, a anunţat Ministerul Culturii într-un comunicat remis spre publicare.
Conform sursei citate, „logo-ul a fost construit pornind de la două cercuri reunite de simbolul infinitului. Cercurile sunt compuse din puncte individuale care cresc şi se dezvoltă. Hora infinită obţinută este un simbol viu, sugerând continuitate împreună, rezistentă şi creştere”.
Logo-ul ales va fi folosit pentru toate materialele dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Din juriu au făcut parte: Raluca Bibiri (Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii), Carmen Apetrei (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), Maria Predoiu (International Advertising Association), Anne-Marie Obretin (Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România) şi Cezar Batog (reprezentant Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale).
Toate cele 13 propuneri din concurs sunt în continuare disponibile la adresa: https://centenar.cultură.ro/logo.