Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei şi proroc, care a săltat în pântecele maicii sale şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui său când s-a născut şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.
Acasă Spiritualitate Pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Proroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan