V. Stoica

Jandarmii prahoveni au anunțat, ieri, că ursoaica și cei doi pui ai ei – care a “acționat” vreme de două săptămâni pe raza stațiunii Cheia – au fost capturați și transferați la Grădina Zoologică de la Bucov.
Prinderea celor trei urși a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, după ce animalele și-au făcut din nou simțită prezența în zona locuită a stațiunii.
După ce jandarmii, împreună cu localnicii, au încercat alungarea lor, sălbăticiunile s-au refugiat într-un copac dintr-o curte, moment în care s-a solicitat sprijinul reprezentanților de la Grădina Zoologică de la Bucov și de la Direcția Silvică Prahova, pentru capturarea urșilor. După ce au fost tranchilizați, ursoaica și cei doi pui au fost transportați la Grădina Zoologică Bucov.
Potrivit Jandarmeriei Prahova, întreaga activitate a fost coordonată de prefectul județului Prahova, Mădălina Lupea, și de către inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, colonelul Liviu Coman.
Un sprijin deosebit pentru capturarea în siguranță a acestora a venit din partea locuitorilor stațiunii Cheia, iar jandarmii au precizat că urșii și-au revenit de sub efectul tranchilizantului și se află în afara oricărui pericol.
În afara pericolului se vor simți și locuitorii din Cheia, care probabil au răsuflat ușurați că ursoaica și cei doi pui au fost prinși și nu vor mai da iama prin gospodării.
De aceea, nu mai adăugăm decât că e bine că, inclusiv la repetatele semnale ale ziarului Prahova, autorităţile s-au mobilizat şi au pus capăt unei situaţii care prezenta un real pericol pentru localnici şi turişti.