F. T.
În cursul nopții de marți spre miercuri, în zona Sălii Sporturilor din Ploiești, un echipaj al Poliției Locale a observat că un autoturism marca Volkswagen Golf făcea drifturi pe aleea principală a parcului. Ba, mai mult, din cauza vitezei, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp metalic de susținere a unui indicator rutier, rupându-l. De asemenea, a mai distrus o bancă și un coș de gunoi stradal, după care a început să gonească cu mașina avariată în direcția cartierului Mihai Bravu.
Conform unui comunicat al Poliției Locale Ploiești, “imediat, două echipaje auto au plecat în urmărirea autoturismului, care circula haotic, reușind să îl oprească pe strada Gheorghe Asachi, în zona parcului de joacă. La fața locului s-au prezentat lucrători ai Biroului Circulație Rutieră aparținând Poliției Municipiului Ploiești, care au fost anunțați telefonic despre incident. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că numitul C.I., în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în Ploiești, prezenta o concentrație de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, persoana în cauză nu deținea permis de conducere și nu era nici proprietar al autoturismului implicat în accident”.
Cazul a fost preluat de lucrătorii Poliției Rutiere, pentru continuarea cercetărilor.