Bunele maniere in jocurile de noroc
Chiar daca poate suna ciudat pentru multi, pe langa regulile scrise ale jocului de noroc, pasionatii acestora nu trebuie sa-si uite acasa bunele maniere. Fie bun simt sau fair-play, toti jucatorii trebuie sa fie de acord cu anumite reguli si standarde de comportament si sa-si asume responsabilitatea actiunii lor.
* In primul rand, cand jucati un joc de noroc, prima conditie este sa respectati regulile lui si sa nu trisati. De aceea, referitor la legile jocurilor de noroc, aveti responsabilitatea sa va asigurati ca ati inteles si ca respectati regulamentele aplicabile, atat in tara, cat si in statul in care va aflati.
* Veti evita controversele dintre jucatori, iar, in cazul unei dispute, toate conflictele trebuie solutionate.
* Daca jocul are mai multe variante, stabiliti, cu partenerii, cea pe care o veti adopta, pentru a evita o situatie neclara, care sa genereze dispute.
* Nu plecati de la masa de joc suparati ca ati pierdut, nu tipati si nu-i injurati pe cei care au castigat. Amintiti-va ca jocul trebuie sa fie un test de discretie si stapanire de sine.
* Nu incercati sa manipulati informatii referitoare la codul programului de joc, altfel veti pierde atat banii, cat si statutul de jucator.
* Daca nu va permiteti sa pierdeti bani, mai bine nu intrati in joc decat sa plecati manifestandu-va supararea fata de castigator. Datoriile la joc se platesc fiindca sunt datorii de onoare, asadar, ganditi-va mai bine inainte de a paria o suma foarte mare!
* Nu trantiti cartile, nu loviti cu pumnul in masa, nu faceti glume proaste.
* Nu faceti semne pentru a da informatii partenerului sau de alta natura. Limbajul abuziv sau ofensiv, sau orice tip de comportament considerat inadecvat de catre salile de joc nu va fi tolerat. Comportamentul sau limbajul deficitar identificat se va concretiza prin suspendarea sau pierderea privilegiilor dobandite pana atunci.
* Persoana care nu joaca se va abtine de la comentarii sau orice sfat pentru jucatori, in caz contrar, trebuind sa paraseasca incaperea.
* Utilizati carti noi sau bine intretinute. Cartile rupte sau patate pot fi usor recunoscute, iar acest lucru ar reprezenta un avantaj neloial fata de partenerii dumneavoastra de joc.
* Daca jocul se tine la dumneavoastra acasa, trebuie sa stiti ca va este in datorie sa oferiti gustarile, bauturile, cafeaua si tigarile. Cand jocul se joaca mai des intr-o casa, partenerii de joc pot contribui la cheltuielile gazdei.
* Pentru a evita eventualele neintelegeri, invitati la joc persoane ale caror mijloace financiare sunt aproximativ la acelasi nivel.
Larisa Dragomir