Sfânta Isidora, cea Nebună-pentru-Hristos, s-a nevoit în Mănăstirea Tabenna din Egipt în timpul secolului al VI-lea. Prefăcându-se nebună, ea se comportă ca o persoană anormală, care nu stătea la masă cu celelalte măicuţe din mănăstire. Unele o priveau cu milă, dar Isidora a îndurat acestea cu răbdare şi smerenie, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. Ea făcea cele mai urâte şi murdare munci de la bucătărie şi din toată mănăstirea. Îşi acoperea capul cu o cârpă şi în loc de mâncare gătită, se hrănea cu spălăturile rămase în oalele murdare. Ea nu s-a mâniat niciodată, nu a spus nicio vorbă jignitoare nimănui, nu a cârtit niciodată împotriva lui Dumnezeu sau a vieţuitoarelor mănăstirii, folosind mult tăcerea. Odată, un călugăr din deşert, Sf. Pitirim, a avut o viziune în care i-a apărut îngerul Domnului care i-a spus să meargă la mănăstirea Tabenna unde va vedea o măicuţă care umblă cu o cârpă pe cap. Ea slujeşte tuturor cu dragoste şi îndură mila lor fără să se plângă, iar inima şi gândurile ei sunt numai la Dumnezeu. Părintele s-a pornit spre mănăstirea Tabenna, dar nu a găsit-o printre măicuţe pe cea despre care i s-a spus în vedenie. Dar ele au dus-o pe Isidora la sfânt, considerând-o demonizată. Aceasta a căzut în genunchi în faţa lui cerând binecuvântare, dar Sf. Pitirim s-a închinat până la pământ, cerându-i ei să-l binecuvânteze mai întâi. Măicuţele au rămas uimite de cele întâmplate şi sfântul le-a răspuns următoarele: „În faţa lui Dumnezeu Isidora este mult mai sus decât noi toţi!”. Auzind acestea ele s-au căit şi au mărturisit că s-au comportat necuviincios cu această sfântă măicuţă, cerând iertare pentru fapta lor. Sfânta Isidora, stânjenită că a fost descoperită în lucrarea ei, s-a ascuns într-un loc neştiut de nimeni şi se presupune că s-a mutat la Domnul în jurul anului 365.
