A. M.
Având în vedere că se apropie Paștele, în țară, medicii veterinari urmăresc respectarea condiţiilor sanitare din târgurile de animale, pieţele alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare şi unităţile de alimentaţie publică. Fiecare Direcție Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor judeţeană are un program special de lucru începând din 15 martie și până pe 15 aprilie, în baza căruia medicii veterinari efectuează verificări, astfel încât să se asigure că populația va avea acces numai la produse proaspete și de calitate. În aceeași perioadă, este asigurată permanenţa la nivelul DSVSA, al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi al circumscripţiilor sanitare veterinare zonale, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.
În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care este valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, este obligatorie asigurarea personalului sanitar-veterinar şi permanenţa acestuia, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică. Medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene/locale (primării, consilii judeţene, instituţii ale prefectului etc).
În Prahova, reamintim că este autorizat sanitar un singur târg de animale – cel de la Mizil, iar sacrificarea animalelor în locuri neautorizate în scopul vânzării lor se sancționează cu amendă ce poate ajunge până la 2000 de lei. Controalele reprezentanților DSVSA Prahova au început pe 15 martie, fiind vizate măcelăriile, carmangeriile și alte unități de alimentație publică. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în toată țara, se va urmări, printre altele, dacă : fermele/exploataţiile de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, operatorii care desfăşoară activităţi de procesare, depozitare, transport/distribuţie şi comercializare a cărnii de miel şi a produselor derivate din aceasta deţin autorizare/înregistrare sanitară veterinară; animalele au o stare corespunzătoare de sănătate; sunt respectate regulile de bunăstare a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii; transportul mieilor este efectuat în mijloace auto autorizate sanitar veterinar; sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine. În cazuri excepţionale, sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate temporar, organizate în condiţiile legii, în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie. Spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie situate în zone în care nu au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor, iar activitatea de sacrificare a mieilor în spaţii amenajate temporar se realizează numai în perioada 30 martie – 15 aprilie 2017, între orele 06.00-17.00, a anunțat ANSVSA. Loturile de carne de miel trebuie livrate din abatoare însoţite de certificat sanitar veterinar. Marcarea cărnii de miel rezultată în urma sacrificărilor se realizează cu o marcă de sănătate de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană. Depozitarea şi comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spaţii adecvate, cu asigurarea temperaturii şi a stării de igienă corespunzătoare.
Producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare; transportul ouălor se efectuează numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare să fie asigurată temperatura şi igiena corespunzătoare.
Ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului şi să provină din centre de ambalare autorizate, iar cele cu coaja crăpată sau lovită trebuie retrase de la comercializare. Inspectorii sanitari vor urmări și modul în care sunt comercializate laptele şi produsele din lapte, peştele şi produsele din pescuit, dar și alte produse alimentare tradiţionale: cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon, etc. Dacă vor descoperi nereguli, medicii veterinari vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni sau vor confisca produsele alimentare care pot pune în pericol sănătatea cetăţenilor.