Luiza Rădulescu Pintilie
Chiar dacă versurile se scriu pe hârtie, poezia există de fapt înlăuntrul ființei omenești, spunea marele poet Tudor Arghezi. Iar când această poezie interioară se așterne pe hârtie colorată, înnobilând-o, versurile nu mai au cuvinte, ci devin flori, amintiri și puțină magie. Așa cum reușește, prin tehnica Quilling 3D și alte modalități artistice de pliere a hârtiei, talentata autoare a unei interesante expoziții ce va fi vernisată joi, 23 februarie, ora 12,30, în spațiul expozițional „Arcade” al Școlii Populare de Artă, din cadrul Palatului Culturii (etaj 2).
Sub semnătura deja cunoscută a Isabelei Neagu, lucrări realizate cu migală și pasiune, cu pricepere artistică dar și cu profunzimea formației sale de psiholog, vor fi reunite sub titlul „Gânduri colorate în versuri înmiresmate” și vor putea fi admirate până vineri, 3 martie. Flori răsărind din cutii magice, anemone împodobind inimi și buchete păstrând, în simplitatea glastrelor, duioase amintiri din vremea bunicilor – fiecare exponat în parte și toate laolaltă deschid drumul spre întâlnirea cu primăvara, cu sărbătoarea, cu frumusețea.