Florin Tănăsescu

Femeia lui Dumnezeu! Noi, cei din linia-ntâi a Direcției Generale de Dezasuprire a Copilului, înființată prin OUG 13 Bis, îți atragem atenția că, de mai ieși cu fi-tu/fi-ta la proteste, ți-l(o) luăm și-l(o) încredințăm Gabrielei Firea.
Acest apel nu are cum să nu ajungă la urechile tale, fiindcă a fost transmis prin intermediul tuturor rețelelor de socializare – aici incluzând și ședințele comitetului de bloc – deci nu poți invoca necunoașterea legii, cum fac inculpaţii acuzați de abandon de familie.
Îți dăm și normele de aplicare a OUG 13 Bis. Astfel, la tăierea moțului și ruperea turtei, când vrei să ghicești ce opțiuni politice o să îmbrățișeze fi-tu sau fi-ta, nu-i mai pune în față pix, stilou sau vreo carte, ci plasează-i sub nas o poză cu Dragnea și o alta – cu Iohannis. Dacă-l alege pe primul, bărbierește-l din fragedă pruncie, să-i crească mustața mai repede și mai stufoasă, astfel încât, la 15 ani, să-l confunde lumea cu Ion Țiriac. Dacă îl alege pe Marele Mut, pune-i căluş în gură, chiar cu riscul de a nu mai zice “Mama”! (Asta este o idee preluată de la Organizația T.A.T.A., care luptă pentru drepturile bărbaților care dau bir cu fugiții).
Muică, în cazul în care copilul este din flori date jandarmilor în semn de împăciuire, pedeapsa rămâne la latitudinea ministresei Carmen Daniela Dan, noi ne declinăm competența aici. Oricum, nici ea nu mișcă-n front până nu citește pe Facebook ce zice polițistul Godină, că așa merg treburile-n țară: strada face legea.
Atenție mare, femeie ! Cazurile cu minori se judecă și se rezolvă de urgență și cu precădere, iar alea cu casele lui Iohannis se amână sine die. Asta înseamnă, conform dreptului nostru prezidențial penal, să te duci val-vârtej la mallurile deschise de Olguța Vasilescu în toată țara, pentru a beneficia de oferta lansată: pemperși inscripționați “# nu mai rezist, fac pe mine”. Gurile rele spun că și Victor Ciorbea poartă de la o vreme așa ceva.
Măicuță dragă, noi suntem bine intenționați. De-aia îți recomandăm călduros să pui pe foc broșurica manifest “Amintiri din copilărie” – fiindcă noi am analizat-o din scoarță-n scoarță și am ajuns la concluzia că Nică trebuia luat de la părinții lui direct din cireș sau de la scăldat și dus într-un centru de plasament de la Broșteni. Nu știm încă dacă la vremea aia el răspundea penal pentru faptele comise, dar nu-i strica o internare într-un centru pentru minori, pentru aroganțele făcute Smărăndiței.
În ceea ce privește o altă fițuică – programul de guvernare al PNL – , care se intitulează “Romanul alegătorului miop”, nu ne facem griji. Poți să-l recomanzi cu căldură copilului, fiindcă, unu la mână: nu înțelege nimic din el și doi – când odrasla va împlini 18 ani, partidul ăsta va fi dus de mult la groapă.
Dacă toate acestea fi-vor respectate, peste câțiva ani, țara îți va spune, recunoscătoare: “Muică, iată fiica ta: Adriana, Copila Minune !”.
Iar dacă mai are și-un frate, să-l botezi Sorinel Puștiul.