Marian Dima
Liga A Prahova şi Superliga îşi vor trimite astăzi delegaţii la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, unde are loc prima întâlnire oficială din acest an, cu discuţii pe seama problemelor organizatorice şi, mai ales, punctul principal pe ordinea de zi, „noua regulă”, valabilă pentru retur, cu privire la jucătorii „Under 21” sau „Under 19”, unde, punctul de vedere al AJF-ului este acela că trebuie să se suplimenteze numărul jucătorilor tineri „obligatorii” în teren de la unul, la doi.
Ţinând cont că şi „trendul” la nivelul federaţiei Române este acelaşi, de a forţa cluburile să crească jucători, probabil că acest „pas înainte” se va face, pentru ca, din vară, să se meargă mai departe, pe aceeaşi linie, şi să se treacă la „3 under – obligatorii”, în toată ţara!
Desigur, vor fi şi voci care se vor opune, dar, ceva trebuie făcut! Obligativitatea fermă pentru fiecare echipă de prim eşalon judeţean de a avea şi o grupă de juniori, sau, poate, în viitor, un premiu (echipament, mingii) pentru clubul care foloseşte cei mai mulţi jucători tineri, eventual juniori, în întrecerea seniorilor, sunt măsuri care se impun pentru a nu rămâne cu fotbalul amator prahovean „ancorat în generaţia veteranilor” – jucătorii de peste 30-35 de ani, care de un deceniu domină Liga A Prahova.