Puscaria – dreptul talharilor
Leon CHIRILA
Ca locul talharilor nu este altul decat puscaria nu trebuie explicat sau dovedit. O demonstreaza, cu prisosinta, chiar unul dintre acestia, pe numele sau Florentin Scaletchi. Acesta este un client mai vechi al inchisorii pentru ca, daca ne aducem bine aminte, inainte de 1989, imbracand haine de pirat, a sterpelit o nava acostata la Constanta si si-a luat talpasita spre lumea libera, spre zarile in care considera ca se poate manifesta plenar pentru respectarea drepturilor omului. Ii intrase in cap ca este lasat de Dumnezeu pe Pamant ca sa se lupte cu toti si cu toate pentru aceste drepturi, chiar daca ar fi calcat peste cadavre. Idealului sau i-au fost frante aripile dupa primele mile marine parcurse cu nava furata, dupa care, scapand de executie, a fost trimis sa-si petreaca restul zilelor in puscarie. Salvarea i-a venit odata cu revolutia din decembrie 1989, dupa care s-a relansat in infaptuirea marelui obiectiv al vietii sale – apararea drepturilor omului. Si a infiintat o organizatie in acest scop – OADO – in numele careia a tot taiat si spanzurat ca un fel de semizeu, profitand de fireasca circumspectie, mai bine zis, lipsa de instructie, pe care o manifestam toti in domeniul democratiei.
Ei bine, virusul de snapan ce salasluia in fiinta sa i-a dat, cu timpul, arama pe fata, Scaletchi ajungand, si in democratia pe care o proslavea, la loc linistit, la loc racoros. A fost arestat pentru ca a abuzat de dreptul de a propovadui drepturile omului in scopul obtinerii de foloase personale, nemeritate. Marele luptator pentru drepturile omului sta acum pitit, un pic, intr-un arest, pana cand intreaga sa activitate de haituire a oamenilor in numele dreptului sau de a se… imbogati va fi conturata in totalitate si, in numele legii, va da socoteala.
Am pornit de la cazul Scaletchi nu pentru a-i face reclama, ci pentru a trage un semnal de alarma ca, in numele drepturilor omului – firesti, legale – unii se impauneaza si le transforma intr-un business personal. Adica, de la infractori si detinuti se storc sume impresionante pentru ca, acesti indivizi certati cu legea sa fie scutiti de pedepse intrucat, vezi Doamne, drepturile omului trebuie respectate si in cazul lor. Si trebuie sa fac o subliniere ca, deja, autoritatile romane au cam intrat in capcana „drepturilor omului” – fireste, la solicitarea si conditionarea Occidentului – si, culmea, se straduiesc sa asigure talharilor de toata mana, conditii de viata mai bune decat cele ale oamenilor onesti si saraci! Mai concret, in baza acelor drepturi ale omului, puscariasii tind sa traiasca asemenea turistilor dintr-o statiune, in timp ce bolnavii din spitale – de pilda, ca sa iau doar un segment dintre cei neajutorati din societatea noastra – suporta meniuri zilnice de tot rasul, tremura de frig si nici de medicamente nu au parte. Pentru acestia nu s-au descoperit, inca, drepturile omului?
Randurile de fata nu se doresc o crucificare a detinutilor, in general. Sunt oameni care gresesc, pur si simplu, sunt oameni care, intr-un moment nefast al vietii, pasesc pe langa lege si-atunci ajung dupa gratii. Dar sunt foarte multi care, deliberat, aleg calea ilegalitatilor si, crezandu-se mai „dotati” decat restul lumii, isi insusesc ceea ce nu li se cuvine. Si pentru unii, si pentru ceilalti, insa, drepturile lor trebuie sa se rezume la politie, justitie si inchisoare, in functie de gravitatea faptelor. Ei nu trebuie sa beneficieze de alte drepturi atata timp cat ei insisi le-au discreditat. Iar pentru cei care chiar in numele drepturilor omului au recurs la talharii, nu mai este necesara nici o clementa. La puscarie cu ei!, unde pot sa-si insuseasca temeinic, adevaratul sens al drepturilor omului.
