Lucian Avramescu

O scenetă dură și dizgrațioasă, parţial comică, s-a petrecut la Palatul Victoria, angajând – e din ce în ce mai limpede – două forțe antagonice: președintele țării și Guvernul PSD.
Șeful Executivului, Sorin Grindeanu, a făcut, pentru a mă referi la ultimul episod, câteva declarații după ședința de Guvern, înaintea plecării în SUA unde participă, împreună cu Liviu Dragnea, la ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump. Grindeanu a subliniat că a fost o ședință ordinară, că s-a respectat întocmai ordinea de zi anunțată. Și cu sau fără prezența președintelui Iohannis nu ar fi fost adoptate ordonanțe de urgență privind Justiția. ” Am adoptat acte normative foarte importante pentru programul de guvernare: primul punct pe ordinea de zi a fost o OUG care reglementează Prima Chirie şi, tot pe ordinea de zi, acte normative care reglementează limitele în care fiecare minister se va încadra pentru Legea Bugetului”, a spus premierul. El a evitat să răspundă dacă l-a invitat sau nu pe președinte, așa cum a afirmat acesta, subliniind doar că e dreptul domniei sale să vină la ședințele de Guvern. Apoi, ministrul Justiției a spus că două documente privind grațierea și unele modificări (dar care nu privesc amnistia sau actele de corupție, ci eliberarea pușcăriilor de surplusul de deținuți) au fost terminate aseară (n.n. – marţi seară) și trimise la primul ministru în această dimineață (n.n. – miercuri dimineaţă). Premierul a negat că ele ar fi intrat, suplimentar, pe ordinea de zi, dacă nu venea Iohannis. A mai spus că ordinea de zi a fost din timp comunicată presei, dar presa nu primise nimic, nici după isprăvirea istoricei ședințe.
Întrebările, unele puse de ziariști, altele pe care n-au apucat să le pună, rămân mai departe în zona supozițiilor. Sunt și nelămuriri legate de minciuni. A mințit Grindeanu, pe rețeta că a fumat o țigară electronică (dar care făcea scrum!), afirmând că nu se discutau cele două acte terminate de urgență în seara precedentă încât nici el nu a apucat să le citească în detaliu? A mințit Iohannis spunând că a fost invitat de premier? Cum a fost invitat dacă acesta a aflat de la SPP că președintele se apropie de Palatul Victoria? Poate că, în discuția prealabilă de 20 de minute din biroul primului ministru, acesta s-a simțit abligat să-i spună președintelui că poate, dacă dorește, să rămână la ședința de Guvern, acesta acceptând ”invitația” cu plăcere. Hai că măcăne, cum zicea țața Manda!
Părerea mea e că au mințit (în limite costituționale!) amândoi. Cert e că, de acum, războiul dintre cei doi poli de putere se va purta dur, urât, pe deasupra și mai ales pe dedesubt. Multe țin – nu toate! – de Dragnea, aflat în SUA. Graba lui de a-și albi dosarul, drept sau nedrept, e clară. E chiar pripită, obligându-și apropiații (sau supușii) la gesturi care nu le ies sau le ies bâlbâit. Grindeanu, fără privirea rece din spate, chiar de la distanță, a lui Dragnea, fără frica de a nu primi un șut, ar fi fost mai relaxat.
Ce a făcut Iohannis? A mințit, la limită, forțând. Ce? Tot. Venirea lui peste ședința de Guvern putea fi făcută cu mai multă demnitate ”nemțească”. A aflat atunci și, dându-și seama că totul va fi pierdut, s-a năpustit, ca buzduganul în gard. Nu e în regulă. În plus, dacă Dragnea decide așa, ca el să fie albit, va fi albit , cu ”celeritate”, că tot am înfiat cuvântul, prin Parlament. Vrea neamțul să-şi arate mușchii, păstrați multă vreme la congelat? Vrea să oprească asta? S-o facă altcum. Dar să aibă poporul lângă el, popor care-i plecat acum, sau a fost fiindcă niște mișcări de stradă petrecute miercuri seara și probabil vor mai fi sunt de natură să pună întrebări. E cam târziu, cred eu acum, de recuperat votul nervos al românilor și de recuperat neputințele liberale. Cu toate că întortocheate sunt căile prezentului adesea absent!
Pentru cetățeanul cap de locuitor care sunt,
minispectacolul de la Palatul Victoria, cu două personaje la vedere și unul în umbră, a fost dizgrațios. Fiecare a ținut să mă mintă în felul lui. Iar mie nu-mi place.

P.S. Este cumva gravid domnul Dragnea? Are dușmănii domnul Iohannis față de femeile gravide? Terminând textul meu, tocmai a apărut cu lungi declarații belicoase domnul Tăriceanu, al doilea om în stat, cel care-l va înlocui pe primul dacă va fi dat afară. Am priceput că documentul care ar fi fost băgat pe șest sau pe față în ședința de Guvern viza, mai ales, femeile gravide care pot fi grațiate spre a naște acasă, nu în pușcărie. Opoziția apasă pe ideea că graba vine de la domnul Dragnea. Nu știu să fie gravid! La cei doi, mai adaug un mincinos – președintele Senatului.