Dupa o perioada de proteste violente soldate cu 10 morti, situatia din sudul Mexicului revine la normal. Demonstrantii de stanga din orasul Oaxaca cer in continuare demisia guvernatorului. Protestele de strada au fost, insa, mult mai pasnice, si asta in conditiile in care au fost paziti de peste 4.000 de membri ai fortelor federale de ordine. Luni, au avut loc confruntari violente intre politisti si militantii Adunarii Populare a Locuitorilor din Oaxaca. Potrivit protestatarilor, acestea s-au soldat cu doi morti, 20 de raniti si 50 de arestari. Majoritatea protestatarilor s-au baricadat in campusul universitatii si in cateva cartiere de la periferia orasului. Guvernatorul Ulises Ruiz a refuzat sa demisioneze. Manifestatiile au inceput la 22 mai si au culminat vineri, cand trei persoane au fost ucise, dintre care un jurnalist american. Ministrul de Interne, Carlos Abascal, considera ca prezenta in localitate a fortelor de ordine este absolut necesara si ca acestea vor ramane atat timp cat este nevoie.