V. S.

Sâmbătă dimineață, la ora la care, de obicei, tinerii se întorc acasă din cluburi, un grup de elevi din clasele X-XII ai Colegiului Economic “Virgil Madgearu” din Ploiești, alături de câțiva profesori, au pornit spre Valea Doftanei, pentru a participa la o acțiune de voluntariat înscrisă în cadrul proiectului EAThink2015, derulat de instituția de învățământ ploieșteană.
Potrivit prof. dr. Camelia Stoica, unul dintre cadrele didactice organizatoare ale evenimentului mai puțin obișnuit, prin participarea elevilor la acțiunea de voluntariat de la singura fermă de văcuțe Valdostana din România – aflată în vârf de deal, la Valea Doftanei – s-a avut în vedere educarea tinerilor pentru o viaţă sănătoasă, angajarea lor responsabilă la provocările dezvoltării globale, prin utilizarea raţională a resurselor, în spiritul unei dezvoltări sustenabile. Un alt obiectiv al proiectului derulat de Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din Ploiești este conştientizarea permanentă a responsabilităţii pentru respectarea drepturilor tuturor oamenilor la o viaţă decentă, prin acces la resursele de hrană.
“Prin stabilirea unei colaborări cu S.C. Ferma IP Valea Doftanei, a cărei activitate este recunoscută pentru punerea în valoare a resurselor specifice zonei, încercăm să atragem atenţia elevilor în legătură cu importanţa hranei sănătoase în viaţa noastră. Scopul nostru este în egală măsură să-i implicăm pe elevi în activităţi de hrănire a animalelor, de îngrijire a acestora pentru a promova respectul pentru muncă. Pe de altă parte, participarea la procesul de producţie a unor produse ecologice a fost benefică pentru elevi, care au avut posibilitatea să afle cum ferma din Valea Doftanei a reuşit cu succes să adapteze o nouă rasă de vacă în zonă, rasa Valdostana, pentru a obţine materii prime de cea mai bună calitate”, spun reprezentanții colegiului economic ploieștean. Profesorii implicați în această activitate de voluntariat, alături de elevi ai claselor X-XII ai Colegiului Economic “Virgil Madgearu”, au fost insp.prof. Vasilica Comișel, prof.dr. Camelia Stoica, prof. Mihaela Tănase, prof. Loredana Țaga și prof. Carmen Matei.
Elevii au preluat din munca angajaților de la fermă, participând atât la curățenia din incinta grajdurilor, cât și la realizarea unor etape de producție a produselor lactate provenite din “materia primă” a văcuțelor naturalizate în Valea Doftanei, provenite tocmai din Alpi. După muncă, a venit și răsplata – o masă copioasă cu bulz și alte produse românești, pregătită de angajații fermei, pentru voluntarii care au venit zeci de kilometri, în weekend, pentru a participa la una dintre cele mai neobișnuite activități de voluntariat din Prahova.