La recenta sedinta a Consiliului Local Campina, un campinean – cetatean sud-african – a primit din partea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, Ordinul National pentru Merit in grad de Comandor, pentru merite deosebite in promovarea relatiilor economice, diplomatice si militare dintre Romania si Africa de Sud. Alexandru Maicu, un roman care a trait peste 20 de ani in Republica Africa de Sud, a primit inalta distinctie din mainile primarului Horia Tiseanu (in foto). Alexandru Maicu a devenit, de cativa ani, campinean prin adoptie. Rugat de catre edilul orasului sa spuna cateva cuvinte audientei, la sfarsitul ceremoniei, alocutiunea lui Alexandru Maicu a dezvaluit celor prezenti un personaj puternic si complex, un om care, in ciuda sanatatii subrede, a reusit sa impresioneze atat prin boga-tele sale expe-riente de viata, cat si prin rela-tiile pe care si le-a facut si conservat in lumea politica si economica a republicii sud-africane, dar si a tarii noastre. Caci nu e putin lucru sa fii un cunoscut al pre-sedintilor Nelson Mandela si Ion Iliescu, ca si al altor personalitati. In Africa de Sud, el si-a pierdut, acum mai multi ani, fiul, mort intr-un accident de masina, iar de atunci, ii viziteaza mereu mormantul.
„M-a rugat presedintele Ion Iliescu, acum vreo sapte ani, sa aduc in Romania o delegatie a armatei Africii de Sud pentru incheierea unor afaceri. Am facut si eu parte din delegatie. Multa lume s-a mirat cum de a ajuns un roman sa faca parte din delegatia armatei sud-africane. Eram bun prieten cu ministrul sud-african al armatei. Am ajutat cat am putut si ori de cate ori am fost solicitat. O buna perioada de timp am ajutat si societatea campineana Neptun, inlesnindu-i relatii de colaborare cu firme sud-africane. De fapt, eu am ramas cetatean sud-african si fac parte din partidul de guvernamant, Congresul National African. Locuiesc, acum, in Campina, dar am si o casuta din lemn, in Cornu, si m-as bucura daca m-ati vizita acolo, la locuinta pe care singur mi-am proiectat-o, eu fiind, de formatie, inginer constructor. Pacat ca m-am imbolnavit asa de rau, ca abia ma mai misc. Va multumesc pentru ca m-ati primit in mijlocul dumneavoastra si va urez sa aveti o activitate cat mai buna, spre binele acestui oras frumos, in care locuiesc cu deosebita placere”, le-a spus consilierilor municipali, chinuindu-se sa stea drept, sprijinit intr-un baston, cu pieptul plin de alte decoratii, singurul campinean ajuns pe meleagurile dintre Prahova si Doftana tocmai din tinuturile descoperite, acum mai bine de cinci secole, de navigatorul portughez Bartolomeo Diaz.
Adrian BRAD














