Leul este cea mai afectata valuta din regiune de criza financiara internationala, iar Romania, alaturi de tari precum Lituania, Bulgaria, Ungaria si Turcia, sunt considerate state „fragile”, potrivit unui studiu al Coface. „Daca moneda romaneasca a cunoscut o usoara consolidare de la finele lunii ianuarie 2008, aceasta ramane pana in prezent valuta cea mai afectata din zona de aceasta criza”, se spune in studiul Coface. De asemenea, analistii sunt de parere ca leul, apartinand unui regim de schimb flexibil, pare a fi una din valutele cele mai instabile pe termen scurt. In prima jumatate a anului, leul s-a depreciat cu 1,4 puncte procentuale in raport cu euro, dupa ce in intervalul similar din 2007 reusise sa castige aproape 7%, potrivit datelor BNR. Nivelul actual al cursului este considerat mai sustenabil decat valorile inregistrate in vara anului trecut, cand rata de schimb a atins minimul ultimilor ani, de 3,1112 lei/euro. La nivelul statelor europene emergente, in aceasta categorie fiind incluse tarile central europene si Turcia, cresterea economica medie din 2008 este estimata la 4,6%, comparativ cu 5,6% anul trecut, ca urmare a reducerii cererii externe, a majorarii preturilor si a inaspririi politicii monetare. Analistii noteaza ca exista state in regiune vulnerabile la o ajustare brusca a cresterii economice, pe fondul avansului rapid al datoriilor sectorului privat si ca urmare a majorarii creditelor in valuta, impulsionate de dezvoltarea pietei imobiliare.