In prezent, pe trotuarul drept al Bulevardului Carol I din Sinaia – care asteapta sa intre in reparatii capitale – este inlocuita conducta de gaze (foto). E vorba despre o lucrare de modernizare partiala a acestui trotuar, grosul lucrarilor – schimbarea conductelor de apa si a pavelelor – urmand sa inceapa abia la toamna, dupa ce turistii din Sinaia se vor imputina.
„Schimbarea conductei de gaze e o lucrare extrem de simpla, acesta fiind motivul pentru care se desfasoara cu rapiditate. Este montata o conducta complet noua, urmand a fi trase racorduri noi la fiecare imobil. Am fost nevoit sa dau acum acordul schimbarii conductei de gaze pentru ca societatea Transgaz ar fi pierdut finantarea pe care o avea pentru acest proiect. Conducta inlocuita dateaza din anii 1950, asa ca exista un mare risc de explozie. Lucrarea de schimbare a conductelor de apa va fi mult mai dificila si o vom incepe dupa expirarea sezonului turistic, de la 1 septembrie”, ne-a spus primarul Vlad Oprea.
Potrivit edilului, si acest trotuar va fi placat cu piatra cubica de granit, dupa modelul celui de peste drum.
(I.S.)