De 0,4 lei saracie
An cu grau mult. Recolte ametitoare. Primele combine, intrate in lanurile din sud, au intalnit opozitia darza a unei armate stranse randuri-randuri. Ca-n legendele cu Darius, inotand in padurile de spice de peste Dunare. Ca-n colindele care vorbesc de paiul „inalt cat trestia”, cu „spicul cat vrabia”. N-am mai vazut de multi ani asa lanuri compacte, frumoase, neatinse de neghina si buruiana. Nici porumbul, verde-ntunecat, nu absenteaza dintr-o competitie a recoltelor mari.
M-am nimerit intr-o dimineata, langa un lan de floarea-soarelui de langa Buzau, de acolo de unde incepe sa urce Moldova. Trezite din noapte si spalate de roua diminetii, toate talerele cu corola galben-aurie si miezul maroniu deschis primeau binecuvantarea soarelui. Venind din directia astrului zilei, pe o poteca strajuita de flori de dragaica, traiam senzatia ca fetele aurii ale lanului ma privesc. Floarea-soarelui se uita la mine cu o mie de ochi de codana, iar eu, intimidat, i-am coborat in ierburi si-n pamant. Ce inseamna toata aceasta bogatie dintr-un an agricol, care il urmeaza pe cel secetos, arat de inundatii, batjocorit de grindina, care a fost 2007? Ieri m-am nimerit langa unul dintre putinii fermieri romani americani de la noi, doctorul Mihai Petcu, stapanul celei mai mari ferme de vaci de lapte de langa Bucuresti si al unor largi terenuri agricole cultivate, intre altele, cu grau. Primele remorci descarcau, deja, in silozuri graul nou. Inca umed, inca tanar, inca inrourat. Va bucurati de grau, ii spun doctorului Petcu! E tonic sa ai o asemenea recolta. Ce se va intampla cu ea? Ce va aduce aceasta recolta taranului roman? Raspunsul reputatului specialist m-a socat. Saracie, spune el. Anul trecut, kilogramul de grau era cumparat cu zece mii de lei vechi. Acum, oferta marilor angrosisti, a panificatorilor este de patru mii lei pe kilogram. In lei noi, asta inseamna o coborare de la un leu pe kilogram la 0,4 lei. Va asteptati sa scada pretul painii? Daca aceasta va e asteptarea, va dau o veste rea: va inselati, spune fermierul Petcu. Asteptati degeaba. Painea se va vinde la acelasi pret.
Socotesc, in cap, ce stiu eu despre painea din magazin. Niste franzele mici, cu tarate sau graham, de circa 250 de grame, costa 12.000 si 16.000 lei vechi. O paine de un kilogram ar costa deci in jur de 50.000 lei vechi. Cine umfla pretul, cine salta potul? Fabricantul, probabil, si nu in cele din urma, negustorul din magazin. Taranul ramane mai departe cu saracia. Istoria il trage mereu in piept. Recolta mare, spune doctorul Petcu, il indeamna, din lipsa spatiilor de depozitare si pentru a evita riscul degradarii, sa vanda repede. Sa vanda ieftin. Cu alte cuvinte, de 0,4 lei saracie. Taranul vinde si cumpara saracie. Pretul stabilit de marii snapani ai pietii painii, din faza grau si faina pana in faza franzela, nu acopera pretul lucrarilor de arat, discuit, semanat, fertilizat, ierbicidat si, fireste, pe cel al semintei. Taranul isi vinde si cumpara saracia. Aceeasi saracie din vremea lui Gheorghiu Dej si Ceausescu, aceeasi saracie din perioada fanariota, saracia lui lucie si ancestrala. Il poate salva Guvernul? Il poate salva Presedintia, care organizeaza niste seminarii seci despre scumpirea aberanta a energiei? Romanul cumpara cea mai scumpa energie din Europa cu toate ca, in maruntaiele pamantului, se mai gasesc petrol si gaze. Se ieftineste graul si se scumpeste curentul electric extras din garlele nationale. Din Lotru, din Olt, din Arges. Curent extras si din garla europeana a Dunarii. Se ieftineste graul, dar nu se ieftineste painea. Paradox al tranzitiei sau porcarie a snapanilor pe care taranii sunt nevoiti s-o tolereze si s-o inghita?
In unii ani, hectarul de grau produce in jur de o tona de recolta. Anul acesta, primele hectare tunse de combine au dat cate patru si sase tone. Grau mult, cu toate ca jumatate din campiile romane au ramas necultivate. Grau cat sa hranim toata Europa. Grau putin pentru a ne hrani palmasii campului.
LUCIAN AVRAMESCU
