Grotescul frivolitatilor politice estivale
Dinu Sararu
Nici n-a intrat bine vara in drepturile ei firesti si fierbinteala vietii noastre politice a si inceput sa ameninte mercurul termometrelor astfel incat concurenta dintre gradele Celsius ale primelor zile din iunie si valul incendiar al climatului politic a atins cote nebanuite.
Nu se putea insa ca in aceasta concurenta sa nu intre si componenta groteasca a frivolitatilor politice, aceasta fiind o trasatura esentiala a unei geografii democratice atat de originala, cum este frageda noastra desfasurare necontenit populist electorala, fie ca este vorba de patima alegerilor la romani sufocanta, fie ca ecoul acestei patimi ne chinuieste intre doua campanii mai rau decat in ziua depunerii votului.
O nevoie irepresibila de exhibitionism electoral cu orice pret il arunca pe politicianul roman in bratele grotescului cu o voluptate absolut deconcertanta si cu o lipsa de pudoare direct licentioasa.
Un politician sobru altfel, in mai toate zilele mandatului sau, nu ezita, totusi, sa plece in campanie pe soselele desfundate ale unor sate pline de desmosteniti ai soartei, leganat de pernele unui landou automobilistic de ultima moda, cat un vagon de tren, incat n-ar fi fost deloc de mirare daca la coborarea din el „Boierul” n-ar fi rostit, in mijlocul bastinasilor stransi ciucure: “Buna ziua, badiilor !”, ca pe timpuri, gogo-cuzistii !
Dar anotimpul fierbite, fie ca e insotit de explozii caniculare, cu morti si raniti ca pe front, fie ploi torentiale cu alunecari de terenuri si inundatii tragice, la fel de tragic pitoresc acompaniare de vite si pasari inecate, ba chiar si victime omenesti, nu poate fi despartit in ambitia cuceririi de voturi de lacomia bailor de multime cand biata lume pedepsita de Dumnezeu pentru pacatele ei de a fi ales orb si iresponsabil, se agata chiar si de interpretul principal al spectacolului grotesc. Nu mai vorbesc de voluptatea de dansator la restaurant, la terasa, la carciuma cu cine se nimereste, chelnerita, meseana, cuscra, nepoata, fina, vecina, vilegiaturista vaduva sau cu barbat fericit, nenorocitul, cu cine ii bate consoarta pe umar, daca nu direct pe partea cea mai moale a trupului infierbantat brusc de temperatura electorala. De ce sa ne miram, atunci, de tineretea altui lider care, navalnic, trece incantat, in vazul lumii, spre slujba, ba pe motocicleta, ba pe automobil licurici, ba pe bicicleta, cu aerul ca da un exemplu nefericitilor care se calca in picioare prin autobuze, si tramvaie, si troleibuze si vagoane de metrou, ca sa ajunga sleiti, nadusiti, jupuiti de vii la biroul lor nemernic, unde isi castiga painea cea de toate zilele. Sigur nimeni, dupa aceea, nu mai trece pe bicicleta prin furnicarul criminal al strazilor si bulevardelor, exhibitia velocipeda n-are niciun ecou, ca sa nu mai vorbesc ca o motocicleta Hunday costa mai mult decat o masina.
Povestile istorisite aici ne sunt prea cunoscute ca sa mai dispuna sau sa mai indispuna pe cineva, ele ramanan in amintirea alegatorilor drept expresii ale frivolitatii politice de multe ori coplesitoare si triste, in pofida haloului grotesc care le inconjoara.
Si trece vara si vine toamna, se indesesc nuntile boieresti, botezurile asisderea, comunicatele despre scumpiri in lant, despre amenintarile holerei la gaini, despre violarea minorelor si minorilor, despre indeciziile comisiilor medicale care, pana sa se hotarasca, naste fetita de unsprezece ani, vin balurile de toamna, galele de dansuri pe terasele restaurantelor pe care regaleaza liderii poporului care pregeta sa aleaga intre indemnul sa-si ia bicicleta sau nevoia de gogonele pentru muraturi.
La varf se petrece bine, fiii iubiti ai poporului electoral se pregatesc de un nou turnir cu valsuri leganatoare si cu placerea unui strigat popular cand ajung la capatul ringului de unde se aude, cred ei mai bine, in toata tara: HOTIII…. !!!
Dupa care, liderul dansator continua fericit valsul, in mijlocul altei bai de multime…
