Targ de cai cu fotbalisti

Lucian AVRAMESCU
Eram copil si mergeam uneori cu bunicii la un targ taranesc in care se vindeau de toate: grau, porumb, ovaz, branza, nuci, productia costeliva a micilor proprietati taranesti. Ma atragea, insa, o margine anume a targului, unde se vindeau cai. Asistam, emotionat, uneori trist, la etapele unei negustorii care pitea in ea teatru, talent oratoric, smecherie, persuasiune. Calul asta, zicea vanzatorul, face trei milioane. Cara la deal doua carute legate una de alta, pline cu lemne, de parca ar cara doi saci cu fulgi de rata. Nici nu simte. Fugi, domnule, replica plictisit cumparatorul care pretaluia, cu priviri furise, animalul legat de gard. E o martoaga. Nu dau mai mult de cinci sute de mii pe el si asta ca sa-ti fac un hatar si sa te scap de martoaga. Cat ai zis?! – urla proprietarul insultat pana in maruntaie. Mai bine il impusc decat sa il dau la pretul unei oi. Isi intorceau spatele, ca si cand nu mai vroiau sa se vada in veci. Peste un ceas ii vedeai tot impreuna si pana la urma bateau palma pentru un milion de lei. Nu mai tin minte exact valorile leului de atunci, dar cam astea erau proportiile. Mi-am amintit scena urmarind partidele de fotbal de la Campionatul European cand, nu o data, comentatorii anunta pretul la care a fost vandut sau cumparat nu stiu care fundas sau varf de atac. Chelsea a dat 17 milioane de euro pe el si acum nu il da fara 30 de milioane. Se fac aprecieri, sunt numiti antrenori care se pricep si care evalueaza corect, echipe care se omoara dupa un jucator sau altul. Sunt cluburi, aflu de la un cunoscator, care se ocupa, fara a avea explicit mentionat in obiectul de activitate, doar de cumpararea si vanzarea fotbalistilor. Ii cumpara ieftin din tarile subdezvoltate sau sarace, in mod special, din zonele africane, dar si din estul european, ii ingrasa propagandistic un an – doi, apoi ii vand la preturi de zece si uneori de o suta de ori mai mari. Un fel de geambas de cai.
In Romania, latifundiarul Becali anunta, cu ceva vreme in urma, ca scoate la vanzare nu o turma de mioare, ci o turma de carlani fotbalistici. Dica era evaluat la, daca tin bine minte, trei milioane de euro. Nu las un cent mai jos, striga stapanul Stelei ca in targul copilariei mele, negustorul de cai. Pe Goian nu-l dau fara patru milioane de euro. Nu-l am, inca, de vanzare, pe Radoi. In enumerarea calitatilor produsului scos la targ sub emblema Goian erau insirate inaltimea, capacitatea de a trece rapid din aparare in atac, jocul de cap. Asta ia mingea cu fruntea din cer si o indeasa direct in plasa. Fugi, domnule, ar fi zis pesemne cumparatorul, care se arata plictisit si neincrezator. Lipsea sa ii arate dintii si sa ii ridice copita. Oricum, negotul de fotbalisti, la noi si in lume, e unic in felul lui. N-am auzit sa se vanda un sahist, un sportiv specializat in caiac-canoe, sau un alergator cu bicicleta. N-am auzit pe nimeni zicand ca nu da biciclistul X fara 500 de mii de euro. Ma intreb cat ar costa, in logica negotului de oameni, un popa de tara, un invatator sau un potcovar. Probabil, 200 de lei. Traian Basescu i-a numit, plastic, pe jurnalisti, fireste pe cei care ii sunt potrivnici si indraznesc sa ii observe cusururile, tonomate. Cat ar da, oare, presedintele pe un tonomat potrivnic, la un targ de cai cu ziaristi? Negotul de oameni a fost intotdeauna tragic. In sclavagism era o indeletnicire curenta. Azi imi pare nu numai tragic, ci si dezgustator. In rest, Campionatul European de fotbal mi-a aratat cateva faze inspirate, cateva echipe mai rasarite din care pe locul intai, pentru mine, ramane cea a Olandei. Ai nostri au avut meritul de a ajunge pana aici, intr-o grupa cu destule obstacole. S-au situat deasupra Olandei, care s-a razbunat jucand zilele trecute cu o echipa a Romaniei ametita. Olandezii, spre rusinea noastra, au intrebuintat doar rezervele. Egalurile cu Franta si Italia menajeaza orgoliile ranite ale suporterilor si fotbalistilor deopotriva. Cei care cer decapitarea lui Mutu pentru ratarea penalty-ului, care ne-ar fi adus calificarea in sferturi, uita amanuntul ca acelasi jucator, prin golurile marcate, a facut posibila urcarea Golgotei. Probabil ca, la targul de cai, unii ar fi dispusi sa-l dea pe talentatul inaintas la pretul unei capre.