Statele membre ale Uniunii Europene au convenit, ieri, ca in UE nu ar trebui sa se lucreze mai mult de 48 de ore pe saptamana, decat daca doresc angajatii, iar cei incadrati pe perioada determinata vor beneficia din prima zi de aceleasi drepturi ca si angajatii permanenti.
Acordul va contribui la incheierea unei dispute de patru ani intre partea britanica si cea franceza referitor la reglementarea pietei muncii in cadrul UE, care a pus fata in fata opiniile economice liberale ale Londrei cu standardele sociale franceze.
Acordul trebuie insa aprobat de PE, iar Spania, Belgia, Cipru, Grecia si Ungaria au declarat ieri ca vor incerca sa modifice legea, intrucat nu sunt intrutotul de acord cu prevederile acesteia.