Ultimul producator de zarzavaturi vrea sa paraseasca piata din Sinaia
Gheorghe Nicoara (foto1)este gradinar si locuieste in Targoviste. Vine sa-si vanda zarzavaturile la Sinaia, continuand ceea ce soacra sa a inceput cu multa vreme in urma. Cat timp Gheorghe Nicoara a fost sofer, o aducea pe femeie, la acea vreme inca in puteri, in locul unde sta el astazi, asteptand sinaienii sa vina sa-i cumpere marfa. Din 1998, barbatul s-a pensionat si i-a luat locul soacrei. Soseste aici in fiecare marti si se intoarce acasa sambata. Noaptea, doarme in masina. Traieste in acest ritm din aprilie pana in noiembrie.
Negocieri prin semne
La aceasta ora, Nicoara este singurul producator ramas sub acoperisul pietei din Sinaia. Ceilalti ca el au plecat in ultimele saptamani, in locul lor ramanand cateva tarabe de intermediari – persoane juridice. In piata, spatiul gol prisoseste: la intervale lungi, abia apare cate-un pensionar cu sacosele fluturand in vant. Vanzatorii il privesc lung pe „intrus” si se intreaba la care dintre ei se va opri. Un octogenar cu ochi de culoare deschisa si cu cipilica de baseball merge drept la targovistean, ca si cum nici nu ar zari pe altcineva in jur. Nea Ilie Ioan (foto2) sta la cateva case de piata si il stie de mult pe tarabagiu: se apropie tacticos, tintind lada de conopida. Se face ca nu vede sa citeasca cartonasul cu pretul, si-l intreaba din semne pe vanzator cat costa. „1 leu si 50 de bani”, spune precupetul, abia miscandu-si buzele. „Pune-mi si mie un kil!” Targovisteanul incepe sa aleaga conopidele si le pune, una cate una, in tas. Nea Ilie e mofturos, si-si sorteaza conopidele de unul singur, golind tasul de capatanile nu prea albe, pe care vanzatorul a apucat sa le strecoare inauntru. Apoi, sinaianul mediteaza un pic, si cere doua kile. Cand acul cantarului arata doua kile, nea Ilie ii intinde precu-petului doi lei, pastrandu-si aerul surdo-mut. „Cum adica?”, il intreaba acesta. „Ce vrei sa zici cu asta? Trebuie sa-mi dai trei lei!”, continua, nedumerit, Nicoara. „Bine, bine”, zice nea Ilie si mai adauga 50 de bani la cele doua hartii de un leu, dand de inteles ca precupetul n-o sa scoata de la el trei lei, nici mort.
Oamenii cu bani se zgarcesc cei dintai
„Pe nea Ilie il cunosc de mult”, explica zarzavagiul rabatul pe care tocmai l-a facut. „Este pensionar si n-are cu ce plati, iar in situatia lui se afla zeci si zeci de oameni. Din cauza asta, sunt asa de putini clienti, iar noi, producatorii, aproape ca nu mai avem ce cauta aici. Cum o sa vand eu toate astea, cand oamenii abia daca intra in piata? – se intreaba Nicoara, scotand la iveala sacii cu fasole verde si cu varza, pe care-i tine, ingrijit, in spatele tarabei. Multi vin, fac cateva ture, urnesc legumele dintr-o parte in alta si apoi pleaca mai departe, ca la muzeu. Abia daca reusesc sa-mi scot banii de drum si pe cei investiti in gradina. De la anul, ma gandesc sa nu mai vin deloc. Ce sa mai caut aici? Sa fac atata cale ca sa-mi arunc zarzavaturile?”, spune vanzatorul, care pare ca-si uraste legumele, pentru a caror paza isi pierde timpul si-si subrezeste sanatatea. „Am mai incercat sa ma duc si in alte piete, iar vanzarea e la fel. Am fost si la Ploiesti, insa acolo piata e in loc deschis: pe vreme ploioasa se face umed, iar noaptea, cand mergeam sa ma culc, eram furat”, spune targovisteanul. Orasele mari si locuitorii acestora nu-i trezesc deloc amintiri placute: proprietarii de vile, cand vin in weekend sa faca piata, stramba din nas pana nu le lasa cate 50 de bani sau 1 leu la kilogram. „Sunt plini de bani si-mi cer sa mai cobor din pret. Cand ii vad, m-apuca sila”, spune zarzavagiul, obosit de spectacolul batjocoririi sale.
Ionut STANESCU
