
Dragi cititori,
acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.
Atributiile comisiei de cenzori
„De-a lungul anilor, am avut mai multe probleme in cadrul asociatiei de locatari legate, mai ales, de responsabilitatile comisiei de cenzori. Concret, membrii acesteia isi pasau, unii altora, raspunderile, insa care sunt acestea, dupa lege, nu stia niciunul”.
Virgiliu Iordache, Campina
* * *
Conform Legii nr. 230/2007 privind infiintarea si functionarea asociatiilor de proprietari, domnule Iordache, cenzorul sau comisia de cenzori a asociatiei de proprietari are mai multe atributii. Una dintre acestea ar fi verificarea legalitatii actelor, documentelor si a hotararilor asociatiei, a bugetului de venituri si cheltuieli, precum si a gestiunii financiar-contabile. De asemenea, cel putin o data pe an, trebuie sa intocmeasca si sa prezinte adunarii generale rapoarte asupra activitatii sale si asupra gestiunii asociatiei de proprietari propunand, dupa caz, masurile ce vor trebui luate.














