Vineri, dupa Paste, crestinii praznuiau si praznuiesc si astazi Izvorul Tamaduirii. Se facea slujba frumoasa la toate bisericile din Ploiesti, insa foarte multi ploiesteni preferau sa petreaca aceasta zi afara din oras, dar foarte aproape de el, la Ghighiu.
Ce-i atragea acolo ? Mai intai, se intelege, manastirea. Era o ctitorie destul de veche, a carei biserica, sub infatisarea de azi, dateaza de aproape un secol si jumatate. Era (si este) un locas frumos si incapator, in sobrietatea sa, cu ornamente putine, dar cu un joc de linii pe fatadele albe. Ea oferea privirii credinciosilor pictura lui Gheorghe Tattarescu si in special splendida catapeteasma. Ea mai oferea vizitatorilor si o slujba deosebita, mai ales in aceasta zi, care era si hramul bisericii ei. Pe atunci, la Ghighiu, era o manastire de calugari; serviciul divin era oficiat de un sobor, condus de un “protos”, iar raspunsurile erau date de un cor de calugari; erau voci frumoase, puternice, cultivate, care cunosteau doua- trei liturghii si stapaneau perfect tipicul slujbei.
In curtea manastirii se gasea un izvor cu apa buna, numit de toti Izvorul Tamaduirii. Aici calugarii sfinteau apa de cateva ori pe an si se credea ca aceasta are proprietati curative. Veneau acolo zeci de oameni, suferinzi de te miri ce, sa bea apa si sa-si mai faca si provizii, declarand pe loc ca se simt mai bine sau ca de anul trecut si pana acum aproape s-au vindecat. Altii umpleau sticlele, damigenele, plostile, pe care le adusesera cu tuica sau cu vin, cu apa pentru cei de acasa, sanatosi ori bolnavi. Dar nu pleca nimeni fara sa fi baut apa. Unii vizitatori azvarleau in bazinul in care se scurgea apa izvorului si din care pornea apoi un paraias care se varsa in garlita Ghighiului, moneda marunta si chiar piese de 5 lei. Altii, mai instariti sau mai darnici, bagau bancnote de 10 lei sau chiar de un pol, in cutia milei.
Pe unii ii atragea si drumul, era vorba de o iesire din oras, de o plimbare scurta, neobositoare, dar care oferea posibilitatea de a respira aer curat. Foarte putini veneau cu masina, daca erau 1-2, cel mult trei. Nici nu prea aveau multi masina pe vremea aceea si cei care aveau erau plecati atunci pe la vii, pe la mosii, la Sinaia sau cine stie unde. Primele taximetre n-au aparut in Ploiesti decat prin 1939. Veneau insa foarte multi cu trasura. Cateva familii din aristocratie veneau cu trasura lor proprie, foarte multe altele luau “trasuri de piata“, pe “toata ziua”. Cred ca pe putin o treime din cele peste 180 de trasuri de piata, existente in oras, erau acum aici. Tinerii veneau cu motocicleta, cu motoreta sau cu bicicleta (care aveau asa ceva), adesea cu cate o fata “pe cadru” sau in spate. Mai veneau unii si cu sareta personala, dar cei mai multi, mai bine de jumatate din toti pelerinii veneau pe jos, cu cosul pe brat sau cu traista pe umar.
Manastirea oferea si o natura incantatoare. Fusese asezata intr-o rariste al marelui codru al Vlasiei. Acum aceasta se largise mult, dar tot se mai vedea in jur padurea de odinioara, ba mai ramasesera chiar in preajma manastirii cativa stejari seculari mari si falnici. Pe mai bine de doua hectare se gaseau nenumarate locuri bune pentru picnic. Se grupau cateva familii de vecini sau rude sau prieteni, intindeau paturile pe iarba, deasupra lor prosoape mari si apoi mancarea, bautura, rasete, glume. In jurul orei 11.00, soseau si vreo trei tarafuri de lautari care peregrinau de la “tabara“ “la tabara”, distrau oamenii, ii mai faceau sa si joace si se umpleau de bani. Cate nu se intamplau aici ! Se cunosteau tinerii si se puneau la cale casatorii. Sau invers: faceau cate o pasiune “la prima vedere”, barbatul uneia pentru nevasta altuia si invers.
Pentru cei bogati si care daruiau generos manastirea cu bani sau cu obiecte de cult ori de mobilier, se aseza o masa mare, cu bucate si vinuri alese, la staretie. O alta masa, mai modesta, dar destul de imbelsugata, era asezata in “trapeza“ pentru taranii din satul Ghighiu sau pentru cativa “necajiti” din Ploiesti. De altfel, la marginea minastirii, spre Ploiesti, se intindea, un adevarat balci cu lanturi, calusei, panorame, roata norocului, incercarea puterii, dar si cu gratare sfaraind, tarabe cu dulciuri, cu bere, cu braga, cu limonada; acum debutau si carucioarele cu inghetata.
Paul D.POPESCU
