In perioada 1-15 aprilie a.c., peste 3.500 de agenti economici prahoveni si-au depus la Fisc declaratiile fiscale, uzand de procedeul de transmitere electronica. Pe langa faptul ca este o metoda moderna si rapida, cand a luat aceasta decizie, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a urmarit, totodata, si „imbunatatirea comunicarii cu contribuabilii si reducerea birocratiei”. Pot fi transmise, in sistem electronic, declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat, la bugetele asigurarilor sociale si la fondurile speciale, precum si impozitul pe profit, TVA etc. Sistemul de depunere electronica a declaratiilor fiscale a fost extins la nivel national la inceputul acestui an, fiind disponibil pe site-ul ANAF, https://anaf.mfinante.ro, de el putand beneficia aproximativ 700.000 de firme.
(C.D.)