Autoritatile israeliene au luat masuri exceptionale de securitate pentru a preveni un eventual incident in Saptamana Mare, cand zeci de mii de pelerini din lumea intreaga vin in Tara Sfanta pentru Pastele ortodox.
Marea sarbatoare a crestinatatii rasaritene coincide, insa si cu Pastele evreiesc, eveniment care prilejuieste noi manifestari violente ale extremistilor religiosi israelieni.
Mii de evrei s-au adunat la Zidul Plangerii pentru a celebra sarbatoarea traditionala Cohanim. In acelasi timp, un grup de evrei extremisti a incercat sa patrunda pe esplanada moscheilor, unde se afla al treilea lacas sfant al Islamului, moscheea Haram al-Sharif.
Membrii grupului „Credinciosii de la Muntele Templului” au intonat psalmi si au strigat lozinci prin care cereau incetarea negocierilor cu arabii, pe care ii considera dusmani ai poporului evreu. Ei au fost opriti de politie, care nu le-a permis accesul in vechiul oras, locuit de palestinieni.
In Cisiordania, mii de pelerini s-au strans pe malul Iordanului, in apele caruia Isus Hristos a fost botezat de Sfantul Ioan Botezatorul. Ceremonia a inceput cu o procesiune care a pornit de la Manastirea dedicata acestui sfant, situata langa orasul Ierihon, si s-a oprit pe malul fluviului.
Aici credinciosii s-au scufundat in apa si au primit binecuvantarea, asemenea Mantuitorului cu aproape doua milenii in urma.
Potrivit datelor oferite de autoritatile israeliene, aproximativ 7.000 de pelerini au participat la ceremonie. Este asteptata venirea a altor 5.000 de credinciosi ortodocsi copti, etiopieni si sirieni.













