In fruntea Ministerului Afacerilor Externe nu e nevoie de un executant, iar domnul Lazar Comanescu a dovedit ca este un bun executant. Aceasta este pozitia vicepresedintelui PNL, Crin Antonescu, care lasa sa se inteleaga ca postul de ministru de Externe a fost cedat Administratiei Prezidentiale.
Liberalii sunt extrem de nemultumiti de numirea lui Comanescu la MAE. Cei mai multi lideri PNL nu doresc sa ii acorde niciun fel de sprijin politic noului ministru al Afacerilor Externe. Liderii PNL sunt suparati pe premier pentru intelegerea cu Basescu, dar si pentru faptul ca Tariceanu a incalcat statutul partidului care spune ca ministrii sunt propusi de presedintele PNL si validati prin vot de conducerea centrala.
Avertismentul vine dupa ce, saptamana trecuta, liberalii au dat un vot de incredere ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, care a venit sa isi prezinte proiectele in BPC. Cu toate ca membrii BPC nu au fost incantati nici de numirea acestuia la Ministerul Justitiei, din aceleasi considerente legate de intelegerea Tariceanu-Basescu, ei au votat in favoarea proiectelor lui Predoiu intrucat acesta a fost totusi un apropiat al cercurilor liberale.
Cei mai multi dintre liberali comenteaza nemultumiti si sustin ca partidul ar fi avut destui oameni capabili pentru MAE, insa Tariceanu a preferat sa se inteleaga cu Basescu si sa accepte in fruntea ministerului „omul presedintelui”, care, pe langa asta, ar mai avea si „pacatul” de a fi un reprezentant al regimului comunist.














