Potrivit raportului de activitate al Serviciului de Politie Comunitara din Azuga, anul trecut, politistii au aplicat 351 de sanctiuni contraventionale, cuantumul total al amenzilor acordate de acestia ridicandu-se la 24.500 de lei. Numarul contraventiilor constatate este de aproape trei ori mai mare decat cel din anul precedent – cand au fost aplicate doar 130 de sanctiuni. Potrivit lui Marian Ionita, seful Politiei Comunitare, inmultirea sanctiunilor a fost determinata, in primul rand, de sporirea efectivelor responsabile cu pastrarea ordinii si linistii publice. Din luna februarie a anului trecut, exceptandu-l pe cel care ii conduce, politistii comunitari sunt in numar de opt: patru asigura paza Primariei, trei au ca sarcina patrularea prin oras, iar unul este insarcinat cu asigurarea protectiei elevilor si a personalului didactic, la liceul din localitate.
In viitorul apropiat, Marian Ionita spune ca are de gand sa se implice si in activitatea educationala, participand, cu acordul profesorilor, la orele de dirigentie sau la eventuale ore deschise care vor avea ca tema preintampinarea violentei in scoli.
„Unele statistici, vehiculate in presa, arata ca Romania este fruntasa Europei, la capitolul violentei scolare. N-as vrea sa ajungem la situatia in care un agent al Politiei Comunitare este chemat de profesori sa faca liniste la ore – cum am auzit ca s-a intamplat prin alte localitati apropiate. Cred ca abordarea acestui subiect in fata elevilor ar putea avea ca efect atenuarea inclinatiei unora dintre ei catre indisciplina”, spune seful politistilor comunitari din Azuga.
Ionita povesteste ca i s-a intamplat sa discute cu cativa parinti ai caror copii le dadeau batai de cap cadrelor didactice, si ca a fost surprins de atitudinea permisiva a acestora. „Nu ma asteptam deloc ca parintii sa gandeasca in acest fel. Nu faceau decat sa-si scuze copiii, incercand sa-i invinuiasca pe profesori. «Il stiu bine pe copilul meu si nu facea el asa ceva daca profesorul nu l-ar fi provocat» – cam de acest fel le erau comentariile. Altii, in schimb, recunosteau ca au pierdut controlul asupra propriilor copii si, printre alte motive, invocau faptul ca legile le interzic sa aplice corectii fizice copiilor – lucru pe care odraslele lor l-au aflat chiar de la scoala si il speculeaza din plin”, spune politistul.
(I.S.)