Din ce in ce mai multi tineri apeleaza foarte repede la solutia mariajului. Si unii dintre ei la fel de repede si divorteaza. Pe principiul „facem bani din raul altuia”, o serie de banci ploiestene au decis sa lanseze pe piata un nou produs, denumit „credite pentru dispute matrimoniale”, destinat, de regula, femeilor aflate in proces de divort, care pot obtine, astfel, fonduri pentru a finanta eventualele litigii. Bancile sunt increzatoare nu numai ca isi vor recupera banii, dar si ca femeile proaspat divortate le vor permite, apoi, sa le gestioneze fondurile rezultate in urma partajului cu fostii soti. La acest tip de credit pot apela si femeile care nu se numara printre clientii bancii. Creditele nu sunt garantate, dar bancile cer angajamentul ferm ca banii vor fi returnati cu o compensatie economica obtinuta in urma procesului de partaj. „ Suntem alaturi de doamnele care se afla in impas si ai caror soti isi propun, prin procesul de divort, sa le distruga. Creditul pentru dispute matrimoniale, face parte din categoria creditelor de consum oferite de banca noastra, iar cuantumul acestuia poate ajunge pana la valoarea de 30.000 de euro. Bineinteles ca impunem si noi anumite conditii, cerem anumite garantii, declaratii notariale si adeverinte de venit, astfel incat chiar daca clientii nostri nu au castig de cauza, noi sa ne putem recupera banii”, ne-a declarat Alexandru Branescu, brand manager la una dintre bancile ploiestene care ofera astfel de imprumuturi. Tot de la acesta am aflat ca, desi aceste credite reprezinta o noutate in sistemul de finantare al bancilor, in ultima perioada este la mare cautare. Nu sunt de neglijat nici sumele pe care le obtin bancile in urma acestor procese, avand in vedere ca, una dintre conditiile de creditare este si insusirea a unui procent de 5% din castigurile obtinute in urma divorturilor.
Catalina STROE














